Tenismanul Adrian Ungur l-a învins pe Grega Zemlja cu 4-6, 4-6, 6-3, 7-6 (3), 6-4, după o revenire de senzație, vineri, în Sala Sporturilor ''Victoria'' din Arad. România conduce Slovenia cu scorul de 2-0 la finalul primei zile a confruntării din primul tur al Cupei Davis, Grupa 1 valorică a zonei Europa-Africa.
Ungur (31 ani, 193 ATP) a făcut un meci formidabil, reușind să întoarcă scorul de la 0-2 la seturi, după ce a salvat o minge de meci, și să câștige la capătul a trei ore și 15 minute de joc.
Piteșteanul a jucat bine și în primele două seturi, dar serviciul impecabil al slovenului și câteva erori în momente dificile au făcut ca slovenul să se desprindă.
Primul set a fost echilibrat până la 3-3, când Zemlja (29 ani, 181 ATP) a reușit un break (4-3), apoi a salvat o minge de break (5-3), câștigând primul act cu 6-4.
În setul al doilea, Ungur a început din nou cu dreptul, a condus cu 1-0 și a ratat două mingi de break, iar la 2-2 și-a pierdut serviciul (2-3), Zemlja desprinzându-se la 4-2, pentru a încheia setul cu 6-4. Ungur a fost nevoit să își schimbe pantofii sport, după ce unul s-a rupt, la scorul de 2-1.
În al treilea set, Ungur a arătat un plus de agresivitate, iar acest lucru s-a văzut la 3-2 când a reușit un break (4-2), luând setul cu 6-3.
Setul al patrulea a fost de departe cel mai echilibrat, în care cinci din primele șase ghemuri au fost adjudecate la zero. Cei doi au mers cap la cap până în tiebreak, cu mențiunea foarte importantă că Ungur a salvat o minge de meci la 5-4 pentru Zemlja. În tiebreak, slovenul a reușit primul punct, dar Ungur a recuperat, iar la 2-2 a reușit patru puncte consecutive, câștigând cu 7-3 și egalând situația la seturi, 2-2.
În decisiv, românul a avut aripi, slovenul a părut resemnat și astfel scorul a ajuns repede la 3-0 și 4-1. Relaxarea prematură a lui Ungur a făcut ca Zemlja să revină și să egaleze, 4-4. Ungur și-a adunat toate forțele, s-a concentrat și și-a concretizat serviciul, iar apoi a forțat pe mâna adversarului, reușind să obțină victoria cu în setul cinci 6-4.
Ungur a reușit 11 ași în acest meci, în timp ce Zemlja a adunat nu mai puțin de 25. Românul a făcut trei duble greșeli, iar slovenul patru, ambii transformând trei din cele șapte mingi de break de care au beneficiat.
De remarcat că Ungur a obținut prima sa victorie din 2016, după trei eșecuri la simplu și unul la dublu, în circuitul ATP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News