Potrivit sondajului Operations Research, prezentat joi seară de Antena 3 în emisiunea lui Radu Tudor, românii au foarte multă încredere în Mugur Isărescu (58%). De asemenea, Mircea Diaconu (42%) îl bate pe Victor Ponta la capitolul încredere, actorul aflându-se pe poziția a doua în clasamentul încrederii acordate.
Adrian Ursu este de părere că oameni în care au încredere românii, de exemplu, Mircea Diaconu, ar putea câștiga locul la Cotroceni doar dacă sunt angrenați într-un partid.
"Pe primele locuri, la capitolul încredere, se află personalități neangrenate direct într-un partid politic sau personalități care s-au desprins dintr-un partid politic, cu excepția lui Victor Ponta. Toți corespund acestei reguli, deci e limpede că există o așteptare în această direcție. Am mai întâlnit-o și în alte momente electorale. Este vorba despre acel domn altcineva, acel domn care venea din afara sistemului clasic al partidelor. În clipa de față, desprinderile de grup realizate de Mircea Diaconu sau de Tăriceanu trebuie luate în seamă. Ei au spus că ceva nu este în regulă în partid, iar oamenii de acasă deja știau că ceva nu este în regulă. De aceea, românii își leagă speranța și încrederea de astfel de oameni", a spus Adrian Ursu la Antena 3.
De asemenea, jurnalistul a explicat și care este condiția care l-ar ajuta, de exemplu, pe Mircea Diaconu să devină președinte, în cazul în care actorul ar candida. "Întotdeauna este nevoie de angrenajul partidului. Nu poți câștiga alegerile doar cu speranța și cu iubirea oamenilor, fără să ai, din păcate, această structură care te propulsează. Așa că va fi foarte interesant de văzut care va fi balansul între încredere legată un candidat independent și nevoia de a exista un eșafodaj politic în spate", a conchis Adrian Ursu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu