Adrian Ursu: În ce condiții îl va sacrifica Băsescu pe Opriș în CSAT

adrian ursu
adrian ursu
Jurnalistul Adrian Ursu a explicat marți în ce condiții va alege președintele Traian Băsescu să accepte demiterea lui Marcel Opriș din funcția de director al STS, în cadrul ședinței CSAT de duminică, 2 februarie."Sincer, eu nu cred că va conta niciun raport acolo (n.r. - în ședința CSAT de duminică). Trebuie să ne amintim că în CSAT deciziile se iau prin consens, nu există majoritate. Deci dacă Traian Băsescu nu vrea ca Opriș să plece, el nu va pleca. Cel care decide este Traian Băsescu", a spus jurnalistul în emisiunea "La ordinea zilei", de la Antena 3. "Dacă Traian Băsescu calculează că e mai bine pentru el să-l sacrifice pe Opriș, o va face. Și chiar dacă va pleca din fruntea STS, nu înseamnă că-l va sacrifica. (...) Cred că de asta a și lipsit atât Traian Băsescu, pentru a-i găsi un loc lui Opriș. (...) Poate îl va face consilier prezidențial. Undeva lui așa îi dă mai bine, să plece Opriș. Că el așa a jucat toată viața, după cum îi dă", a mai opinat Adrian Ursu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel