Adriana Pistol a avut prima reacție după ce a fost pusă în locul medicului Adrian Streinu-Cercel.
Noul şef al Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19 din cadrul Ministerului Sănătăţii, dr. Adriana Pistol, spune că numirea este o provocare, pentru că „nu trăim vremuri foarte liniștite".
„Întâi de toate să setăm care sunt priorităţile acestei Comisii, este o Comisie știinţifică, şi să analizăm toate domeniile pe care le considerăm prioritare, astfel încât să facem nişte propuneri concrete Ministerului Sănătăţii. Garantat, fiecare dintre specialităţi a identificat deja nişte nevoi", a spus dr. Adriana Pistol.
„Numirea reprezeintă o responsabilitate morală întâi de toate, mai ales că în componenţa acestei Comisii se află profesonişti de marcă, şi, sigur că îmi înţeleg rolul înainte de toate, pe lângă aportul pentru că sunt epidemiolog, în primul rând organizatoric şi de coordonare a unui grup de oameni care or să-şi exprime opiniile profesionale, aşa văd această Comisie. Este o provocare, nu trăim vremuri foarte liniştite, noi lucrăm aici la Institutul Naţional aproape full time, orice altă provocare poate fi uneori aşa un pic disturbatoare, dar până la urmă este ceva ce este normal", a mai spus Adriana Pistol, citează Mediafax.
Citește și: Cine este Adriana Pistol
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu