Judecătoarea Adriana Stoicescu a fost dur criticată după ce a îndrăznit să scrie, pe Facebook, că, prin modul în care judecă, magistrații exercită un atribut al Divinității.
”Tuturor celor care mâine susțin examenul de intrare în magistratură, baftă! Profesia asta care îmi mănâncă zilele mă face, totuși, atât de fericită, așa că nu va pot spune decât: veniți și iubiți ceea ce veți face! Suntem privilegiați să exercităm un atribut al Divinității, deci, fiți demni de menirea voastră! Nu uitați să rămâneți Oameni și veți fi prețuiți pe măsură!” arată postarea inițială.
”Observ că ultima mea postare e făcută zdrențe, de persoane pe care chiar le apreciez, pentru că mi-am permis să spun că judecata oamenilor este un atribut al Divinității. Încerc să înțeleg de ce? Nu am sentimentul că sîntem mesianici. Dimpotrivă. Sper să găsesc un preot printre prieteni care să explice ce am vrut să spun “printre rânduri”. În rest, sunteți liberi, desigur, să mă jigniți, arătați cu degetul dezaprobator, să răstălmăciți. Și nu, nu șterg comentariile care nu îmi convin” a scris judecătoarea ulterior.
”Cu deosebit respect, Vă menționez că un om al justiției este socotit un Apostol al Domnului. Profesia de magistrat este un apostolat social avându-și sorgintea în Binele Suprem. Dumnezeu să Vă binecuvinteze!” i-a scris un internaut care a studiat teologie.
”Era o vorba: știința a făcut din unele cadre medicale zei, înainte de a merita să fie oameni...” arată un comentariu de la postarea inițială.
”Nu trebuie să luăm în seamă pe oricine! Fiecare înțelege de la nivelul său! Nu poți convinge maimuța că mierea e mai dulce decât banana... Trebuie să-i tratăm cu indiferență pe cei care nu știu să respecte!” a încurajat o altă persoană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu