Adriean Videanu, în timpul mandatului de primar general, a reușit printr-o manevră să-l scape pe Paul Lambrino de plata a milioane de euro către stat.
Astfel, după ce i-a restituit terenul Institutului pentru Cercetarea a Plantelor, Paul Lambrino a dorit să-l vândă, dar trebuia să plătească un impozit aferent terenului, care era evaluat la circa 1.200 de lei metrul pătrat. Terenul apărea pe strada Ion Ionescu de la Brad. Terenul a fost evaluat la 135 milioane de euro, iar taxele care trebuiau plătite către stat erau de circa 6,5 milioane de euro.
Pentru a eluda taxele foarte mari, Primăria Generală a trecut terenul pe strada Gheorghe Sisești, acolo unde în 2008 nu existau construcții. Manevra a dus la scăderea valorii terenului la 54 de euro/m.p., precizează RTV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News