După euforia aderării la Uniunea Europeană, statele din Estul Europei au înțeles rând pe rând că, pentru dezvoltare economică și prosperitate, esențiale nu sunt numai investițiile străine și know-how-ul occidental, ci și dezvoltarea capitalului autohton.
În timp ce, în România, majoritatea firmelor mari au fost fie aduse în fata Justiției și falimentate, fie au intrat în insolvență, urmare a crizei economice, există cel puțin două exemple mari care ar trebui să îi pună pe gânduri pe liderii de la București.
Polonia a semnat în urmă cu trei ani un contract de achiziție de elicoptere în valoare de 3 miliarde de euro cu consorțiul european Airbus. Actualul guvern polonez se gândește să rezilieze contractul, cu prețul achitării unei taxe de câteva sute de milioane de zloți, pentru a investi banii în propria fabrică de elicoptere și în dezvoltarea capacităților proprii de tehnologie, operare și mentenanță.
Mai aproape de noi, în Ungaria lui Viktor Orban, cel care privind la mersul lucrurilor în țara noastră a afirmat "Refuz să transform Ungaria în România", se pregătește să renaționalizeze distribuitorii de utilități. Distribuitori care sunt cam aceiași ca și în România. Și în Ungaria vecină, la fel ca și la noi, aceștia şi-au externalizat profiturile și au cam uitat de investiții.
În România, grație ultimelor decizii luate de Ministerul Mediului din Cabinetul Cioloș, este pe cale să fie falimentată și puțina industrie românească care mai activează în domeniul alimentar. Scandalul cu taxele de reciclare a ambalajelor i-a scos pe producătorii români în stradă, dar nu a reușit să clintească opinia Guvernului român. Este clar că o infuzie de polonezi și unguri în Executivul de la București nu ar avea cum să strice capitalului românesc...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu