AEP: Atenţie, la alegerile locale nu puteţi vota la orice secţie din localitatea de care aparţineţi

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Autoritatea Electorală Permanentă vine cu precizări legate de secţia la care pot vota la alegerile locale cetăţenii în localitatea de care aparţin. 

Cei de la AEP au realizat un ghid pentru alegătorii la scrutinele locale şi europarlamentare din data de 9 iunie. 

Unde puteţi vota?

- Alegătorii pot vota numai la secțiile de votare la care sunt arondați cu domiciliul sau reședința și doar pe teritoriul României.

- La alegerile locale nu se votează în străinătate.

- Cetăţenii români care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală cu mai puțin de 60 de zile înaintea datei scrutinului își vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care își au domiciliul. 

- Până cel mai târziu cu 45 de zile înaintea datei scrutinului, cetățenii cu drept de vot care și-au stabilit reședința de mai mult de 6 luni înaintea datei scrutinului în circumscripția electorală în care au loc alegeri pot solicita primarului, pe baza actului de identitate, înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință pentru scrutinul respectiv. O persoană care și-a stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală cu mai mult de 60 de zile înaintea datei scrutinului, dar nu a solicitat schimbarea arondarii în Registrul electoral, poate vota în localitatea de reședință, fiind înscris pe lista suplimentară în ziua votului.

- În situația în care actul care face dovada reședinței a expirat în perioada 12 aprilie 2024 - 9 iunie 2024, dar a fost reînnoit astfel încât cât să fie asigurată continuitatea reședinței, alegătorul își poate exercita dreptul de vot în circumscripția de reședință, în condițiile legii.

- Cetățenii altor state membre ale Uniunii Europene care au drept de vot în România și dețin certificate de înregistrare sau cărți de rezidență permanentă ale căror termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 11 aprilie 2024 – 9 iunie 2024 își pot exercita dreptul de vot în baza acestora.

- În cazul în care alegătorul, cetăţean al Uniunii Europene, îşi schimbă adresa la care locuieşte în altă circumscripţie electorală după înaintarea copiei de pe lista electorală complementară la biroul electoral al secţiei de votare, acesta îşi exercită dreptul de vot în circumscripţia electorală pe a cărei rază teritorială locuieşte, în baza oricărui document valabil de identitate însoţit de certificatul de înregistrare care atestă noua adresă sau, după caz, de cartea de rezidenţă permanentă ori de permisul de şedere permanentă care atestă adresa anterioară, însoţit de o adeverinţă eliberată de formaţiunea teritorială competentă a Inspectoratului General pentru Imigrări, care atestă adresa actuală. Totodată, în vederea exercitării dreptului de vot, cetăţeanul Uniunii Europene poate adresa primarului o cerere, însoţită de unul dintre documentele prevăzute la art. 23 alin. (3) din Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare; primarul comunică, de îndată, biroului electoral al secţiei de votare cererea cetățeanului Uniunii Europene, pentru înscrierea acestuia în lista electorală suplimentară.

- La alegerile pentru autoritățile administrației publice locale, în baza rezultatelor generate de SIMPV, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare permite exercitarea dreptului de vot de către alegătorul înscris în listele electorale permanente cu adresa de domiciliu sau de reședință care figurează în SIMPV că şi-a mai exercitat dreptul de vot la acelaşi scrutin, numai după ce asigură verificarea cazului semnalat de SIMPV şi după ce acesta dă o declaraţie potrivit căreia nu şi-a exercitat dreptul de vot la același scrutin sau pentru alegerea acelorași autorități ale administrației publice locale în localitatea de domiciliu, respectiv de reședință, conform modelului orientativ prevăzut în Anexa nr. 3 din Hotărârea BEC nr. 169/28.05.2024.

- Alegătorul aflat în situația descrisă mai sus va descărca declarația de la pagina de internet a Biroului Electoral Central și o va tipări, completa și aduce la secția de votare. În eventualitatea în care alegătorul nu deține mijloacele de descărcare și tipărire a declarației, acesta poate primi tipizatul de la biroul electoral al secției de votare sau poate redacta declarația integral olograf pe o foaie de hârtie pusă la dispoziția acestuia de biroul electoral al secției de votare.

- Declaraţiile alegătorilor care figurează în SIMPV că şi-au mai exercitat dreptul de vot la acelaşi scrutin date conform alin. (2) și (3), indiferent de modul în care au fost consemnate, se înaintează, de îndată, organelor de poliţie, de către președintele biroului electoral al secției de votare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel