Urmărește emisiunea live


AEP: Cele mai scumpe alegeri prezidențiale de până acum. Suma alocată

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a declarat că suma totală alocată pentru alegerile prezidenţiale din acest an, fiind cele mai scumpe de până acum.

Alegeri prezidentiale 2024

"Sunt cele mai scumpe alegeri, pentru că vorbim de 835 de secţii de votare în străinătate, faţă de 441, faţă de 390, câte erau acum cinci ani în străinătate şi procesul de votare în străinătate este costisitor, dar este costisitor şi în ţară. Din 150 de milioane de euro, 50 de milioane aproape sunt în străinătate, dar 100 de milioane în ţară. Sunt destul de mulţi bani", a spus Mituleţu-Buică, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Cum s-au împărțit banii

La rândul său, directorul general al Direcţiei de logistică electorală din AEP, Daniel Duţă, a menţionat că pentru tipărirea buletinelor de vot s-au folosit 199 de tone de hârtie, care costă 528 de milioane de lei.

"Probabil că din momentul în care vom trage linie şi vom socoti ce s-a cheltuit, aceştia sunt bani alocaţi, probabil că vor fi unele dintre cele mai scumpe alegeri. Pentru Ministerul Afacerilor Interne s-au alocat 79.872.204 de euro, pentru Institutul Naţional de Statistică - 784.849 de euro, pentru Autoritatea Electorală Permanentă - 14.247.310 euro, pentru MAE - 35.884.689 euro şi pentru Serviciul de Telecomunicaţii Speciale - 16.067.765 euro", a spus Duţă, potrivit căruia pentru organizarea acestor alegeri a fost alocată suma de 146 - 150 de milioane de euro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel