AEP îl ia la puricat pe Călin Georgescu. Un clip pune la îndoială campania realizată cu "zero cheltuieli"

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a demarat o investigație privind producția unui clip de campanie electorală al fostului candidat independent la prezidențiale, Călin Georgescu. În materialul video apar menționate numele unei firme din Argeș și codul de mandatar financiar, un element obligatoriu pentru materialele electorale. Cu toate acestea, Georgescu declarase în mod oficial că nu a cheltuit niciun leu în campania sa pentru alegerile prezidențiale.

Președintele AEP, Toni Greblă, a confirmat că instituția a solicitat informații despre condițiile în care a fost realizat acest material de campanie.

"Noi am făcut niște adrese să vedem în ce condiții a fost produs acel material publicitar – la mandatarul financiar și la producătorul clipului; să ne comunice în ce bază a existat contractul, dacă s-a plătit această producție publicitară. Nu am primit până în prezent răspuns decât de la mandatarul financiar care ne-a spus că el nu știe de existența acestuia și nu a fost comandat de ei", a declarat Toni Greblă, potrivit Europa FM.

Conform legislației în vigoare, orice cheltuială electorală trebuie supervizată de un mandatar financiar desemnat, fie că este vorba despre o firmă, fie despre un partid politic. Firma desemnată de Călin Georgescu în acest rol este Vulpoi & Toader Management. La aceeași adresă cu această companie își desfășoară activitatea și o firmă înființată de Cristela Georgescu, soția fostului candidat. Tot aici a funcționat și unul dintre centrele unde s-au strâns semnături pentru susținerea candidaturii lui Georgescu.

Producția videoclipului a fost atribuită firmei Marker & Senzzo Media, înființată în 2013 în județul Argeș. Aceasta este deținută de Crenguța Pally, care s-a prezentat drept PR și mediator al grupului de presă format în jurul echipei de campanie a lui Georgescu.

Soțul acesteia, Radu Pally, s-a implicat activ în campania electorală, fiind cel care a luat cuvântul în numele lui Călin Georgescu în contextul scandalului legat de utilizarea influencerilor de pe TikTok. Pally s-a prezentat atunci drept șeful de campanie al fostului candidat.

Investigațiile jurnalistice au scos la iveală suspiciuni conform cărora campania lui Călin Georgescu ar fi beneficiat de finanțare din partea unor oameni de afaceri controversați, printre care Ioan Niculae, fost ofițer de securitate, și Răzvan Leu, un afacerist din Buzău.

În data de 9 decembrie 2024, când s-a împlinit termenul-limită de depunere a rapoartelor detaliate de venituri şi cheltuieli electorale, precum şi declaraţiile prevăzute în legea privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale precum şi a cuantumului datoriilor înregistrate ca urmare a campaniei, situația era următoarea:

  • Partidul Social Democrat a declarat 66.000.000 lei venituri şi 56.576.410,56 lei cheltuieli;
  • Partidul Naţional Liberal - 17.652.000 lei venituri şi 17.650.605,51 lei cheltuieli;
  • Uniunea Salvaţi România - 19.425.165 lei venituri şi 16.537.835,89 lei cheltuieli;
  • Alianţa pentru Unirea Românilor - 6.725.000 lei venituri şi 6.714.821,32 lei cheltuieli;
  • Uniunea Democrată Maghiară din România - 1.700.000 venituri şi 1.632.019,24 lei cheltuieli;
  • Candidatul independent Călin Georgescu - zero lei venituri şi zero lei cheltuieli;
  • Candidatul independent Mircea Geoană - 9.060.335 lei venituri şi 9.059.830,44 lei cheltuieli;
  • Candidatul independent Cristian Diaconescu - 625.000 lei venituri şi 418.244,14 lei cheltuieli;
  • Partidul Forţa Dreptei - 488.000 lei venituri şi 486.357,66 lei cheltuieli;
  • Partidul Naţional Conservator Român - 520.000 lei venituri şi 218.139,19 lei cheltuieli;
  • Partidul Liga Acţiunii Naţionale - 113.000 lei venituri şi 88.990 lei cheltuieli;
  • Partidul Noua Românie - zero lei venituri şi zero lei cheltuieli;
  • Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională - 15.005,21 lei venituri şi 16.668,05 lei cheltuieli;
  • Candidatul independent Ana Birchall - 200.000 lei venituri şi 189.122,43 lei cheltuieli.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel