EXCLUSIV  Aer din România care poate duce la boală. Prof. dr. Bunu Panaitescu: Populația trebuie avertizată ce respiră. Durează două săptămâni până omul devine simptomatic

aer
aer

Știți ce aer respirați? Este întrebarea la care ne face atenți prof. dr. Carmen-Bunu Panaitescu, președinta Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică, în cadrul „Academia de Sănătate”, emisiune realizată de prof. dr. Irinel Popescu la DC News, DC News TV și DC Medical.

Prof. dr. Carmen-Bunu Panaitescu atrage atenția asupra mucegaiurile care se află nu în casă, în afară. Vorbim de această dată despre un spor de fum numit Alternaria care duce la astm.

„Sunt o mulțime de mucegaiuri care ne pot afecta. În zona României, de câțiva ani, predomină, afară, nu înăuntru, un spor de fum numit Alternaria care duce la astm. Ce se întâmplă afară, în aer, este foarte, foarte important de cunoscut pentru că ne afectează viața. Merită să cunoaștem ce calitate a aerului respirăm.

Am lansat un proiect, care sper că va demara anul acesta, privind dezvoltarea unui sistem de monitorizare a tuturor alergenilor din aer. Prin acest proiect, vom putea avertiza populația pentru că oamenii trebuie să știe ce este în aer. Din momentul în care un alergen crește în aer și până când omul devine simptomatic este o perioadă de două săptămâni.

Dacă omul știe ce urmează, fiind anunțat pe site-uri și telefon, va putea să ia niște măsuri de protecție astfel încât să nu devină simptomatic”, a spus Prof. dr. Carmen-Bunu Panaitescu, președinta Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică, la „Academia de Sănătate”, emisiune realizată de prof. dr. Irinel Popescu la DC News, DC News TV și DC Medical.

Youtube video image

În cazul alergiei la mucegaiuri, alergenii reprezentaţi de sporii acestora pătrund în organism pe diferite căi, fie prin respiraţie, fie prin contactul cu pielea inflamată sau, mai rar, prin consumul unor alimente

Se cunosc sute de specii de mucegaiuri, cele mai cunoscute fiind: Aspergillus, Alternaria, Penicillium, Cladosporium, Mucor și Fusarium.

Simptomele prezentate de persoanele care au dezvoltat o reacție alergică la mucegaiuri sunt: mâncărimea nasului, strănuturi, secreţii nazale, înfundarea nasului cu dificultăţi de respiraţie, chiar scăderea mirosului și migrene; mâncărimea și înroșirea ochilor, lăcrimare, edeme ale pleopelor; tuse iritativă sau productivă, dificultăţi acute de respiraţie, senzație de presiune toracică, respiraţie şuierătoare; mâncărimea pielii, roşeaţă și eczeme; balonare, greaţă, vărsaturi, dureri abdominale şi scaune diareice.

Dacă sunteți alergici la aceste tipuri de mucegaiuri, trebuie să vă adresați medicului.

VEZI ȘI: Casele noastre, un pericol pentru sănătate, mai ales iarna. Carmen-Bunu Panaitescu: Oamenii confundă simptomele cu cele ale Covid-19 / video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel