Conducerea Aeroportului internaţional Delta Dunării speră ca luna viitoare să înceapă să utilizeze o autospecială de stins incendii, astfel încât pe infrastructura unităţii din subordinea Consiliului Judeţean (CJ) să poată opera aeronave de capacitate mare.
Directorul general al Aeroportului internaţional Delta Dunării, Vâlcu Stoian, a declarat pentru AGERPRES că în cadrul singurului contract de finanţare semnat până în prezent pe fonduri europene s-a început deja procedura de achiziţie a unor echipamente.
"Sperăm ca până la jumătatea anului 2020 să finalizăm contractele cu fonduri europene care vor rezolva anumite probleme cu care se confruntă aeroportul, respectiv amenajarea unei remize PSI, dotarea cu echipamente de stingere a incendiului şi lupta cu focul pe aeroport, lucru care va duce la ridicarea categoriei de luptă cu focul de la 3 la 7. După ce vom obţine ridicarea acestei categorii, vom avea dreptul să operăm aeronave de capacitate mare", a menţionat Vâlcu Stoian.
Pentru cel de-al doilea contract de finanţare pe fonduri europene s-a depus cererea de finanţare, iar conducerea unităţii din subordinea CJ speră să-l semneze cât mai curând.
"Având în vedere că fabricarea unei autospeciale durează şi 12w luni, cu sprijinul CJ am închiriat un asemenea autovehicul care sperăm să ajungă la aeroport până la finele lunii viitoare. Obiectivul nostru este ca până în 2020 să avem măcar o cursă regulată externă pe aeroport", a precizat directorul general Vâlcu.
El a amintit că în anul 2017 aeroportul a obţinut acordul Comisiei Europene pentru acordarea unui ajutor de stat în vederea deschiderii de noi destinaţii, ajutor care constă în reducerea cu 50% a tarifelor.
"În acest context, am derulat două licitaţii internaţionale, la care nu s-a prezentat niciun operator aerian. Din acest motiv am început discuţiile direct cu companiile private", a menţionat directorul aeroportului.
În luna decembrie a anului trecut, conducerea Aeroportului internaţional Delta Dunării a semnat un prim contract de finanţare europeană în valoare de 78 de milioane de lei pentru achiziţia unor echipamente negeneratoare de venituri.
Actualul aeroport din judeţul Tulcea a luat fiinţă în anul 1973, prin transferul unităţii aeroportuare care funcţiona la marginea oraşului Tulcea din anul 1952.
Aerobaza din apropierea satului Mihail Kogălniceanu a preluat serviciile efectuate anterior de Transporturile Aeriene Româno-Sovietice. Prin cursele regulate Tulcea-Bucureşti-Tulcea, Tulcea-Constanţa-Bucureşti-Tulcea şi Tulcea-Galaţi-Tulcea se asigura transportul de pasageri şi marfă - peşte, icre, raci, materiale de pescărie, împletituri din papură şi stuf, puiet viu de peşte din China, datele statistice din acea perioadă arătând că pe aeroportul Tulcea operau până la 30 de aeronave pe zi.
În anul 2009, unitatea aflată în subordinea CJ a căpătat statut de aeroport internaţional, iar numele acesteia a devenit "Delta Dunării". Aeroportul găzduieşte doar curse ocazionale, lipsa infrastructurii necesare făcând imposibile cursele aeriene regulate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu