Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF) a transmis către UEFA "toate informaţiile pe care le are în acest moment" în legătură cu presupusele plăţi efectuate de clubul FC Barcelona către Jose Maria Enriquez Negreira, un fost responsabil al arbitrajului, a anunţat joi secretarul general al RFEF, Andreu Camps, citat de AFP.
"UEFA a cerut informaţii de la RFEF, RFEF a răspuns şi a transmis toate informaţiile pe care le are în acest moment", a explicat Andreu Camps într-o conferinţă de presă la sediul federaţiei spaniole, la Las Rozas, la nord de Madrid.
Oficialul a adăugat că RFEF "s-a oferit să întreprindă orice altă acţiune pe care UEFA ar putea să i-o ceară". Andreu Camps a amintit că departamentul de integritate al RFEF, o celulă care nu depinde de oficialii federaţiei, a primit informaţiile solicitate de la FC Barcelona, Comisia tehnică a arbitrilor (CTA) şi RFEF şi efectuează un studiu aprofundat în legătură cu ceea ce presa spaniolă a numit "afacerea Negreira".
Însoţit în această conferinţă de presă de Luis Medina Cantalejo, preşedintele CTA, Andreu Camps a asigurat că RFEF a transmis toate informaţiile solicitate de procurorul din Barcelona care investighează neregulile legate de plata taxelor de către o companie deţinută de un fost arbitru, ce ar fi primit plăţi de la FC Barcelona, potrivit dezvăluirilor din presa spaniolă.
Pe 17 februarie, ziarul El Mundo a dezvăluit că FC Barcelona a plătit peste 6 milioane de euro între 2001 şi 2018 companiei Dasnil 95, deţinută de Jose Maria Enriquez Negreira, fostul vicepreşedinte al CTA între 1994 şi 2018, pentru a consilia clubul în probleme de arbitraj.
Printre informaţiile solicitate, procurorul a chestionat Federaţia spaniolă "despre Negreira şi funcţiile sale la CTA şi despre sistemul de desemnare a arbitrilor", a indicat Camps.
El a adăugat că RFEF nu a depus plângere pentru a nu împiedica ancheta. Însă "dacă procurorul depune plângere pentru ca un judecător să deschidă o anchetă, atunci RFEF va cere să facă parte din procedura de cercetare", a spus Camps, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu