Deşi masca este obligatorie prin decizie a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă în toate spaţiile publice deschise şi închise, unele persoane sunt scutite chiar de medici. Asta pentru că au anumite afecţiuni.
Persoanele care suferă de anumite afecțiuni, precum astm, bronhopneumopatie obstructivă cronică sau fibroză chistică, pot renunţa la mască, cu o adeverinţă de la medicul de familie. Cu toate astea, chiar şi în cazul lor, specialiştii recomandă purtarea măştilor în spaţiile publice închise, cum ar fi magazinele, spre exemplu, sau în mijloacele de transport în comun, ca metodă de protecţie.
"Dacă este posibil, purtați masca în spațiile închise, unde distanțarea socială nu este posibilă și unde veți intra în contact cu persoane pe care nu le întâlniți în mod normal. Purtarea acesteia este relevantă pentru perioade scurte, în interior, în zone aglomerate, de exemplu, în mijloace de transport în comun și în anumite magazine.”, explică specialiştii, conform elle.ro.
Şi copii sunt vârsta de doi ani sunt excluşi de la obligativitatea de a purta mască de protecţie.
Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) este caracterizată de obstrucţia căilor aeriene. Obstrucţia căilor aeriene este de regulă progresivă, nu este complet reversibilă şi asociază un răspuns inflamator anormal la particulele toxice şi gaze la nivel pulmonar. Leziunile inflamatorii cronice în BPOC sunt de obicei rezultatul expunerii îndelungate la fumul de ţigară.
La nivel mondial se estimează peste 600 de milioane de pacienţi cu BPOC.
Fibroza chistică sau mucoviscidoza este o boală genetică ce afectează mai ales plămânul și pancreasul. Boala este prezentă de la naștere și se manifestă de obicei în primii ani de viață, dar sunt și cazuri rare în care este descoperită mai târziu, chiar și la vârsta de adult.
Pacienții cu fibroză chistică produc un mucus de consistență crescută în bronhii și în tubul digestiv (pancreas, ficat). Dopurile formate de mucusul gros astupă bronhiile, producând dilatații ale acestora (bronșiectazii) ce se pot infecta ușor cu diferiți microbi. Tot din cauza secrețiilor groase se pot astupa canalele pancreatice și biliare, cu afectarea secundară a pancreasului și ficatului, putând provoca deficit de creștere, diabet zaharat sau ciroză hepatică, explică specialiştii institutului Marius Nasta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu