Radu Jude a primit Ursul de Argint pentru cea mai bună regie, pentru lungmetrajul "Aferim!", la cea de-a 65-a ediţie a galei Festivalului de Film de la Berlin (5 - 15 februarie), care are loc sâmbătă seară.
Regizorul Radu Jude a urcat pe scena de la Berlinale Palast şi a declarat că, dacă ştia că va câştiga un asemenea premiu important, "ar fi fost mai serios când a filmat" lungmetrajul "Aferim!".
De asemenea, regizorul român le-a mulţumit celor din echipa filmului, menţionând că, de fapt, premiul le aparţine lor.
Totodată, Radu Jude a spus că speră ca obţinerea acestui premiu să reprezinte un mesaj pentru instituţiile din România, acela că este important să sprijine cinematografia mai mult, scrie Mediafax.
"Aferim!" a fost singurul film românesc selectat în competiţia oficială a Berlinalei 2015.
Din distribuţia peliculei fac parte actorii Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma, Alexandru Dabija, Luminiţa Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache, Alexandru Bindea, Mihaela Sîrbu, Adina Cristescu, Şerban Pavlu, Gabriel Spahiu şi Dan Nicolaescu.
"Aferim!" este al treilea proiect de lungmetraj semnat de regizorul Radu Jude, după peliculele "Cea mai fericită fată din lume" şi "Toată lumea din familia noastră", pentru care a obţinut mai multe premii internaţionale.
Lungmetrajul a avut un buget record pentru România: peste un milion de euro.
"Aferim!", despre care presa internațională de profil a relatat că este "o lecţie aspră de istorie, uşurată de umorul deocheat şi de elementele westernului clasic", este un film istoric, a cărui acţiune are loc în Țara Românească a începutului de secol XIX, unde un zapciu însoțit de fiul său caută un rob fugar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu