Afganistan: Mai mulţi morţi şi răniţi la Kabul, într-un atac în curs asupra biroului unui partid

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 13 rănite în urma unei explozii produse în nord-estul capitalei afgane Kabul duminică după-amiază, după care atacatori înarmaţi au intrat în biroul unui partid politic, informează dpa şi AFP, citând un bilanţ provizoriu al atacului. 

France Presse precizează că atacul este în curs de desfăşurare. Agenţia de presă EFE comunică trei morţi şi cel puţin 25 de răniţi. Purtătorul de cuvânt al Ministerului afgan de Interne, Nasrat Rahimi, a indicat că mai întâi a avut loc o explozie în apropierea biroului partidului Green Trend, după care mai mulţi atacatori înarmaţi au intrat în interioriul clădirii. Acest atac intervine în prima zi de campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale din Afganistan. 'O explozie a avut loc în jurul 16:40 (12:10 GMT) în apropierea biroului din Afganistan al Green trend' (AGT), o mişare politică fondată de Amrullah Saleh, care candidează pentru funcţia de vicepreşedinte pe lista preşedintelui Ashraf Ghani, candidat la propria succesiune, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi. Citând colaboratori apropiaţi ai lui Saleh au declarat pentru postul local de televiziune ToloNews că acesta se afla în interiorul clădirii când a început atacul, dar între timp a fost evacuat. Formaţiunea Green Trend precizează într-un mesaj pe Twitter că Saleh este viu şi nevătămat şi nu a avut de suferit în urma atacului. Purtătorul de cuvânt citat a adăugat şi el că politicianul a fost transferat într-un loc sigur. Nicio grupare insurgentă nu a revendicat deocamdată atacul, al cincilea comis în luna iulie şi al 15-lea de la începutul anului numai la Kabul, soldate cu cel puţin 80 de morţi şi 550 de persoane rănite. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel