În timp ce populaţia speră într-un acord iminent între talibani şi SUA, un atentat sinucigaş, nerevendicat, a ucis cel puţin 63 de persoane şi a rănit alte 182 sâmbătă seara în cursul celebrării unui mariaj la Kabul, informează duminică AFP.
'Printre victime se aflau femei şi copii', a indicat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Nasrat Rahimi, care a dat publicităţii acest bilanţ sângeros duminică dimineaţa. Este unul dintre atentatele cele mai ucigătoare de la începutul anului în Afganistan. 'La ora locală 22:40 (18:10 GMT), o explozie a survenit în sala de căsătorii Shar Dubai din vestul Kabulului', indicase sâmbătă seara Rahimi, fără a fi în măsură atunci să comunice un prim bilanţ. El a indicat mai târziu că 'un atentator sinucigaş a fost cel care a detonat explozibilele aflate asupra lui'. Purtătorii de cuvânt talibani au negat duminică dimineaţă implicarea acestei grupări insurgente în atentat.
'Emiratul islamic (apelativul pe care şi-l dau talibanii) condamnă ferm atentatul împotriva civililor la Kabul. A comite astfel de asasinate în mod deliberat şi brutal şi a lua drept ţintă femei şi copii nu au nicio justificare', au comunicat pe Twitter doi purtători de cuvânt ai talibanilor. Ramura afgană a grupării jihadiste Statul Islamic, alt grup terorist care comite atentate în această ţară aflată în stare de război, nu s-a manifestat până în prezent. Mariajele în Afganistan reunesc foarte mulţi invitaţi în mari complexuri situate la periferia oraşului, unde sunt servite mese şi unde bărbaţi şi femei, în general separaţi în două săli diferite, dansează pe muzica unei orchestre. Potrivit unui participant la nuntă, intervievat de televiziunea locală, circa 1.200 de invitaţi participau la festivitatea de sâmbătă seara. Este un fapt comun în Afganistan ca un singur mariaj să reunească mai multe sute de invitaţi. În 12 iulie, într-un atentat revendicat de Statul Islamic, cel puţin şase persoane au fost ucise şi 14 rănite când un atentator sinucigaş şi-a detonat vesta cu explozibili în cursul unei ceremonii similare în provincia Nangarhar, în estul Afganistanului. Tot duminică dimineaţa, înmormântări erau organizate în cimitirele capitalei afgane, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea locală. Atentatul de sâmbătă a survenit într-un moment în care populaţia afgană, exasperată de violenţa oarbă, speră în încheierea unui acord între SUA şi talibani, ceea ce ar deschide calea negocierilor de pace între guvernul afgan şi gruparea insurgentă. Mai multe surse americane lăsau să se înţeleagă în ultimele zile că un acord ar putea fi iminent, dar că unele puncte ar fi de reglementat.
Trimisul special Zalmay Khalilzad, aflat în fruntea echipei de negociatori americani, s-ar putea deplasa din nou în regiune în zilele următoare cu scopul de a continua sau chiar a finaliza negocierile. Preşedintele american Donald Trump şi-a exprimat satisfacţia faţă de 'foarte buna reuniune' asupra Afganistanului pe care a ţinut-o vineri cu cei mai apropiaţi consilieri ai săi şi miniştri. 'Mulţi în tabăra opusă acestui război vechi de 19 ani şi noi înşine avem în vedere să încheiem un acord pe cât posibil', a scris Trump pe Twitter. În cadrul acordului proiectat, SUA prevedea să-şi retragă din Afganistan cei circa 14.000 de militari americani care sunt desfăşuraţi acolo. Trump afirmă de la începutul preşedinţiei sale că doreşte plecarea trupelor americane din această ţară, unde Washingtonul a cheltuit din 2001 peste 1.000 de miliarde de dolari pentru operaţiuni militare şi reconstrucţie. În contrapartidă faţă de retragerea americană, talibanii şi-ar asuma mai multe angajamente privind securitatea, în special cel ca miliţiile islamiste, care au găzduit mult timp Al Qaida, să nu permită ca Afganistanul să redevină un adăpost pentru jihadişti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu