Afganistan, acord de pace. Ce spune Washingtonul

Statele Unite speră ca un acord de pace în Afganistan incluzând talibanii să poată interveni 'înainte de alegerile' prevăzute în iulie, a afirmat vineri emisarul american Zalmay Khalilzad, relatează AFP.

Luând cuvântul cu prilejul unei conferinţe la Washington, negociatorul american, implicat în negocieri directe cu talibanii, a recunoscut însă că 'mai este mult de lucru' pentru a se ajunge la un acord. Statele Unite şi talibanii desfăşoară din vară negocieri directe pentru a încerca să pună capăt celui mai lung conflict din istoria SUA. 'Ar fi cel mai bine pentru Afganistan dacă vom putea găsi un acord de pace înainte de alegeri, care sunt programate în iulie', a declarat Zalmay Khalilzad. 'De astăzi până în iulie, este suficient timp', a subliniat el, după o vizită la Kabul şi în Qatar.

17 ani de război

Pe de altă parte, el a afirmat că 'nu caută un acord de retragere' a trupelor americane, 'ci un acord de pace'. 'Un acord de pace poate permite retragerea' militarilor americani, a apreciat Zalmay Khalilzad. După 17 ani, mii de morţi civili şi militari şi peste o mie de miliarde de dolari cheltuiţi, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, este de părere că 'a venit vremea' să se pună capăt războiului din Afganistan. 'A venit timpul să încercăm cel puţin să ajungem la pace', a declarat el marţi seară în discursul privind Starea Uniunii ţinut în faţa Congresului.

VEZI ȘI:

Război Afganistan. Italia, decizie de ultimă oră

Război în presă. Dezvăluiri despre discuțiile între EvZ și Sabin Orcan


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel