AFGANISTAN. Prima tranziție democratică din istorie

Ashraf Ghani, fost ministru de finanțe
Ashraf Ghani, fost ministru de finanțe

Ashraf Ghani a fost desemnat câștigătorul alegerilor prezidențiale din Afganistan, cu o majoritate de 55%.

Ashraf Ghani este un economist în vârstă de 65 de ani care îl succede pe Hamid Karzai, cel care a condus Afganistanul de la căderea regimului taliban în 2001.

Noul președinte și rivalul său Abdullah Abdullah au participat la turul al doilea al alegerilor prezidențiale pe 14 iulie. Însă, de atunci, fiecare dintre ei a declarat că este câștigător, acuzându-se de fraude masive.

Cele trei luni de criză politică nu au fost benefice țării

Ghani își oferă sprijinul în Pashtunul de Sud, pe când Abdullah în nordul tadjic, situație care a alimentat temerile legate de un posibil razboi. 
 

Citește și: Alegeri Afganistan: Candidații la președinție au ajuns la un consens privind frauda electorală 



Sub presiunea ONU și a Statelor Unite, cei doi rivali au convenit să formeze un guvern de uniune națională. Astfel, Ashraf Ghani va fi investit în funcția de președinte, iar Abdullah Abdullah "șef al executivului", un fel de prim-ministru.
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel