Află care este alimentul care dă peste cap organismul femeilor

soia
soia

Un aliment frecvent în alimentația oamenilor poate declanșa dereglări la nivelul sistemului hormonal al femeilor, motiv pentru care acestea ar trebui să se gândească mai mult înainte de a-l consuma.

Femeile, cunoscute ca fiind cele mai mari consumatoare de soia, sunt îndemnate să evite pe cât posibil consumarea acestui aliment, deoarece ele sunt și cele mai afectate, întrucât întregul corp are de suferit, iar transformările ar putea fi uneori ireversibile, scrie foodstory.ro.

Dacă "Medical News Today" susține că femeile ar trebui să se gândească mai mult înainte de a consuma soia, Dr. Oz vrea ca femeile să soia procesată, întrucât le dereglează sistemul hormonal, în timp ce consumul soiei neprocesate, acest impact nu ar fi atât de mare.

Asta, deoarece, în timpul procesării, soia pierde învelișul sănătos care conține Omega 3, iar ceea ce rămâne, proteine de soia și cantități de estrogen, pot da întreg organismul femeii peste cap, inclusiv aspectul pielii, al părului sau starea de dispoziție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel