Carmen Avram a intrat în culisele Metropolitan Opera din New York

photo
photo
Alegeri prezidentiale 2024

Vlad Iftinca este singurul român angajat la Metropolitan Opera din New York. Lucrează cu cei mai mari artişti ai lumii, dar românii i se par speciali. „Sensibilitatea faţă de muzică, rafinamentul pe care artiştii români îl au, dedicaţia completă faţă de rol şi faţă de personaj te impresionează”, spune acesta. Ar fi vrut să ajute şi şcoala de muzică din România, dar i s-a spus nu. Puteți urmări imagini din culise de la Metropolitan Opera, un material „În premieră”, duminică, de la ora 21.00, la Antena 3.

Vlad Iftinca nu este doar primul pianist al celebrei „academii” de mu­zică, ci este şi responsabil din partea „Met” cu promovarea tinerelor talente, scrie jurnalul.ro. Satisfăcuţi de înalta sa ţinută profesională, încrezători în viziunea sa asupra muzicii, cei de la Met i-au încredinţat şi această sarcină. Drept pentru care marile voci ale lumii din ţări ca Mexic, Coreea sau din Europa ce ajung la Metropolitan poposesc acolo şi datorită lui Iftinca. Metropolitan constituie alături de Scala şi Covent Garden un reper al muzicii mondiale. Cel puţin în SUA e cea mai prestigioasă instituţie din acest punct de vedere.

După şase ani de muncă cu Adriana Bera, Vlad Iftinca a câştigat o bursă de 30.000 de euro la Şcoala Superioară de Muzică „Reina Sofia”, patronată de regina Spaniei.

Asta se întâmpla pe când Vlad avea 16 ani şi devenise deja o mică vedetă locală, fiindcă dădea nenumărate spectacole la Sala Studio a Operei din Iaşi, după ce la 14 ani cântase cu Filarmonica Moldova din Iaşi, un lucru deosebit şi cu totul ieşit din comun. Cum a ajuns să câştige prestigioasa bursă? A mers în Spania ca să susţină un concert şi, pentru că tot atunci era şi concurs la Şcoală Superioară de Artă „Reina Sofia”, a participat. Dar la concertul din Spania a ajuns după câteva recitaluri de la Iaşi. La unul dintre recitalurile sale de pian a asistat şi un preot catolic, care a cerut permisiunea să filmeze. După spectacol a venit să-l felicite şi s-a întors peste trei zile la un nou recital. A filmat din nou şi i-a spus că are o prietenă foarte bună la Conservatorul din Valladolid şi că, dacă va vorbi cu ea, Vlad va putea să susţină câteva concerte acolo.

Preotul a trimis caseta şi răspunsul a fost pozitiv. După trei săptămâni, Opera din Valladolid l-a invitat pe Vlad să vină însoţit de mama sa pentru a concerta acolo, toate cheltuielile fiind suportate de instituţia culturală din Spania. Tot atunci era şi concursul la Şcoală Superioară de Artă „Reina Sofia”, la care s-a înscris alături de alţi tineri talentaţi din întreaga lume. A câştigat bursa după o concurenţă teribilă şi a studiat acolo, apoi a urmat Conservatorul la Madrid, unde a fost elevul celebrului pianist al lumii Dmitri Başkirov. Aşa a ajuns Vlad să plece de la 16 ani din România, pe când se afla în clasa a IX-a. Totuşi, în paralel a urmat şi cursurile Conservatorului ieşean, unde se prezenta doar la examene.

La concertul de absolvire din Spania au venit colegi din toată lumea să-l felicite. Printre ei era şi un ziarist în vârstă, care l-a întrebat în engleză câţi ani are şi cu cine studiază. Era un american din Dallas, care în două luni a aranjat ca Vlad să plece în SUA, unde a studiat la The Julliard School şi Westchester. După un masterat şi un doctorat, a ajuns la Metropolitan, dar încă din anul II la Juliard a fost invitat la marea opera new-yorkeză. „Vlad a muncit mult ca să ajungă la acest nivel şi să fie apreciat de elita muzicii mondiale, să fie mâna dreaptă a lui Levine, cel mai apreciat dirijor de la Metropolitan, şi să cânte cu cei mai mari cântăreţi ai lumii”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel