Africa, prezentă în două expoziții, la MTR

Vineri, 13 iulie, este ultima zi, în care bucureștenii se mai pot delecta la Muzeul Național al Țăranului Român (MTR) cu două expoziții despre Africa, la Sala Oaspeți.

Violeta Neamțu propune celor interesați expoziția ”Copiii africanilor”, majoritatea majoritatea fotografiilor fiind realizate în satul Tilembeya, situat în partea centrală a statului Mali, unde Violeta a locuit în perioada octombrie 2010 - iulie 2011.

”Familia care a avut grijă de mine s-a purtat ireprosabil. Șeful familiei, de care am rămas foarte legată afectiv, s-a preocupat tot timpul de bunăstarea mea, de hrana mea și de integrarea mea în sat. În ultima zi însă, atitudinea lui s-a schimbat radical. A început să îmi poruncească, să se poarte cu mine ca și cum aș fi fost o servitoare, iar el stăpânul meu cu drepturi de prinț. După primul moment de enervare, mi-am dat seama că, de fapt, așa se purta el în mod frecvent cu fiicele sale. Deși pare ciudat, în acea ultimă zi, gazda mea n-a facut decât să îmi arate că, în inima lui, am căpătat același statut și aceeași importanță pe care o aveau fiicele sale. Am vrut să spun o poveste despre ei din dorința de a arăta că viața copiilor africani este frumoasă, lipsită de griji și veselă. Unele generalizari sunt forțate, iar această poveste nu este adevărată pentru toți copiii africani sau malieni, dar este o poveste vie, pe care mulți africani o trăiesc zi de zi. Și nu în ultimul rând este povestea mea despre ei”, își explică Violeta Neamțu, experiența pe continentul african.

Cea de-a doua expoziție, denumită ”Spiritul Africii - Ritual, Tradiție, Simbol”, este o colecție care aparține lui Daniel Homorodean.

Expoziția prezintă măști, statui, textile ale triburilor din Africa de Vest și din Africa Centrală, obiecte de ritual și de uz casnic adunate în cursul unor călătorii efectuate de Daniel Homorodean în ultimii patru ani în mai multe țări ale continentului african precum Ghana, Benin, Zambia, Camerun, Republica Democrată Congo, Mali, Togo, Benin. Exponatele sunt însotite de fotografii realizate de colecționar în Africa, precum și de fișe explicative privind aria culturalș, etnicș și religioasă ilustrată prin obiecte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel