Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a vorbit despre problema care a revoltat mulți patroni ai agențiilor de turism, care au avertizat inclusiv că vor închide agenția și se întrebau ce se va întâmpla cu clienții.
”Trebuie să ne gândim la cetățeni. Prioritatea numărul 1 a Ministerului Turismului este siguranța turistului român. În acest sens, avem nevoie de un sistem de garantare pentru pachetele de servicii turistice corect, unitar și eficient, care să suporte inclusiv costurile de repatriere, în cazul apariției unor situații neprevăzute. Este obligația statului român să vină cu măsuri specifice, având în vedere că nu s-a realizat nimic de mai bine de 20 de ani în acest domeniu. Legea privind garantarea pachetelor de servicii turistice reprezintă temeiul legal primar, temei ce va fi urmat de normele de aplicare, sub formă de Hotărâre de Guvern. Doar agențiile de turism organizatoare care obțin pentru prima oară o licență vor suporta contribuția inițială, iar nivelul nu poate fi mai mic de 2.000 de euro. Agențiile de turism organizatoare vor declara trimestrial sumele încasate în avans de la turiști și vor depune o declarație în acest sens pentru a avea o evidență transparentă a nivelului de încasări, pe baza căreia se va calcula cuantumul contribuției la fond. Nu se va închide nicio agenție din cauza apariției acestui fond.” a declarat ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu