Agent de poliție, mort în dimineața de Crăciun

Agent de poliție, mort în dimineața de Crăciun.foto: captură video România Tv
Agent de poliție, mort în dimineața de Crăciun.foto: captură video România Tv

Un polițist din Teleorman a murit într-un accident rutier.

Polițistul avea 25 de ani. El se afla de servicu și se afla în mașina personală, în timp ce se îndrepta în această dimineață spre secția de poliție.

Un bărbat în vârstă de 25 de ani a decedat, miercuri dimineaţa, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat pe DJ 504, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman.

Potrivit sursei citate, accidentul rutier s-a petrecut miercuri, pe DJ 504, între localităţile Lăceni şi Alexandria. Tânărul era poliţist şi se îndrepta către serviciu. El era încadrat la Poliţia Municipiului Alexandria din luna mai 2019, au precizat reprezentanţii IPJ Teleorman.

Din primele cercetări a reieşit că bărbatul, din comuna teleormăneană Orbeasca, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 504, în direcţia Alexandria, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

La sosirea echipajelor medicale, şoferul se afla în stop cardio-respirator. Au fost efectuate manevre de resuscitare, însă fără niciun rezultat, fiind declarat decesul.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, în care se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel