Poliția de Frontieră avertizează șoferii de automarfare că se înregistrează întârzieri la granița cu Ungaria.
Ca urmare a faptului că se constată o creştere a valorilor de trafic pentru automarfare la frontiera cu Ungaria, în punctele de trecere de la graniţa comună se înregistrează un timp de aşteptare ridicat pe arterele destinate acestor autovehicule, în mod special pe sensul de ieşire din România şi intrare în Ungaria.
În plus, autorităţile maghiare efectuează verificări suplimentare asupra acestui tip de mijloace de transport. În acest sens, au fost contactate autorităţile de frontieră din ţara vecină, în vederea dispunerii unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului, având în vedere că formalităţile de frontieră la graniţa cu Ungaria se derulează în comun cu poliţiştii maghiari.
Inspectoratele Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Oradea şi Sighetu Marmaţiei au luat toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare. Au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum şi a arterelor de control deschise pentru acest tip de mijloace de transport, în funcţie de configuraţia şi capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
Astfel, a fost mărit numărul arterelor de control pentru automarfare pe sensul de ieşire, unde se lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct.
De la începutul acestei săptămâni, la nivel naţional, poliţiştii de frontieră au efectuate formalităţile specifice pentru 19.000 de automarfare, dintre care numai la graniţa cu Ungaria s-a efectuat controlul pentru 10.000 de astfel de mijloace de transport (7.000 pe sensul de ieşire şi 3.000 pe cel de intrare).
Având în vedere că, în prezent, la P.T.F. Nădlac II şi P.T.F. Petea se înregistrează timpi de aşteptare ridicaţi, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri. De asemenea, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic on-line care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News