Aglomerație pe DN 1: Trafic intens spre Brașov, coloane între Breaza și Bușteni

Aglomerație pe DN 1: Trafic intens spre Brașov, coloane între Breaza și Bușteni
Aglomerație pe DN 1: Trafic intens spre Brașov, coloane între Breaza și Bușteni

Centrul INFOTRAFIC informează că duminică sunt valori ridicate de trafic pe DN 1 Ploieşti - Braşov, circulându-se în coloană, cu viteză redusă, între Breaza şi Comarnic, precum şi între Sinaia şi Buşteni, pe sensul de urcare către Braşov.

"Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că sunt valori ridicate de trafic pe DN 1 Ploieşti - Braşov, circulându-se în coloană, cu viteză redusă, între Breaza şi Comarnic, precum şi între Sinaia şi Buşteni, pe sensul de urcare către Braşov. De asemenea, aglomeraţie este şi în direcţia de coborâre spre Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni", se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

Poliţiştii recomandă folosirea rutelor alternative, calculând timpul destinaţiei cu ajutorul aplicaţiilor de telefon, respectiv: DN 1A Braşov - Cheia - Ploieşti - Autostrada A3 - Bucureşti, DN 73 Râşnov - Bran - Câmpulung - Piteşti, DN 73 Râşnov - Câmpulung - DN 72A - Târgovişte, DN 71 Sinaia - Târgovişte - Bucureşti.

"Sfătuim şoferii să mărească distanţa de siguranţă dintre vehicule, să circule cu atenţie sporită, să nu se angajeze în depăşirea coloanelor formate şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri care sunt prezenţi la faţa locului pentru fluidizare, evitând orice manevră riscantă", precizează comunicatul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel