Trafic intens în Constanţa, pe drumurile din zona litoralului.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, în judeţul Constanţa, traficul rutier pe DN39 este intens. Se circulă îngreunat la ieșirea de pe autostrada A4 și intrarea pe DN39, la Agigea (capacitate redusă de preluare a fluxului auto venit de pe autostradă).
Pe autostrada A2 București – Constanța valorile de trafic sunt, în continuare, ridicate pe sensul de mers către Constanța. Pe celălalt sens, nu sunt semnalate probleme deosebite de fluență – traficul este moderat.
Aglomerat este și la stația de taxare de la Fetești (tot pe sensul de mers către mare), aceasta din cauza faptului că mulţi conducători auto preferă, încă, să plătească taxa de pod la ghişeul destinat achitării pe loc a tarifului. De aceea, amintim conducătorilor auto că prin staţia de taxare se poate trece liber, în ambele sensuri, cu obligativitatea ca taxa de pod să se plătească înainte sau ulterior trecerii, până a doua zi, la ora 24, la oricare dintre staţiile autorizate de distribuire a carburanţilor sau prin SMS, de pe telefonul mobil, la numărul 7577 (detalii pe site-ul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Recomandările poliţiştilor:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News