Începe primul weekend fără restricții și cu terase deschise publicului. Mii de persoane profită și de o zi liberă în plus de Rusalii și pleacă la munte sau la mare.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A2 Bucureşti – Constanța traficul rutier este intens. În zona lucrărilor se circulă în coloană cu viteză redusă de deplasare.
”Reamintim tronsoanele autostrăzii A2 București – Constanța, pe care circulația se desfășoară restricționat, pe câte o bandă pentru fiecare sens, pentru efectuarea de lucrări la carosabil:
- km 27 – 36, Cernica, IF – Fundulea, CL;
- km 84+120 m - 91+750 m, Drajna Nouă, CL.
Îi sfătuim pe conducătorii auto să mărească distanţa în mers, iar în cazul în care încheie coloanele să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei ce se apropie din spate să frâneze din timp”, se arată într-un comunicat de presă.
Traficul rutier s-a intensificat și pe sensul de urcare al DN 1 Brașov – Ploiești. Astfel, traficul rutier este intens pe sensul Ploiești către Brașov, de la km 134 la 129( Bușteni) coloană în mișcare( 35-40 km/h ), dar și pe tronsonul cuprins între localitățile Posada și Comarnic, valorile de trafic sunt crescute și se circulă în coloană, cu viteză redusă.
Polițiștii acționează în dispozitivul de siguranță rutieră pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor stațiunilor montane de pe Valea Prahovei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu