Agocalminul şi celelalte medicamente care conţin metamizol vor fi eliberate doar cu reţetă, dispoziţia fiind aplicată treptat, astfel încât din luna august niciun produs care are această substanţă să nu mai poată fi procurat decât pe bază de prescripţie medicală, potrivit reprezentanţilor ANM.
Metamizolul poate provoca agranulocitoză, o boală gravă, ce presupune reducerea masivă a globulelor albe din sânge, care duce la scăderea imunitătăţii organismului.
În rezoluţia în vigoare a Consiliului Europei se specifică faptul că metamizolul se eliberează doar pe bază de prescripţie medicală, fie din cauza eventualelor reacţii adverse, fie pentru verificarea eficacităţii tratamentului, informează Mediafax
În România nu s-au semnalat niciodată la Centrul Naţional de Farmacovigilenţă al Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM) cazuri de agranulocitoză. Pentru alinierea la măsurile de precauţie luate şi de celelalte state europene, prin Hotărârea Consiliului Ştiinţific al ANM nr. 7 din martie 2010 s-a decis schimbarea modului de eliberare a medicamentelor care conţin metamizol, de la "medicament care nu se eliberează pe bază de prescripţie medicală (OTC)" la "medicament eliberat pe bază de prescripţie medicală care se reţine în farmacie" (P-RF).
"Atragem însă atenţia încă o dată că în România nu s-au semnalat cazuri de evenimente adverse grave la metamizol, de tipul agranulocitozei, decizia luată de Consiliul Ştiinţific al Agenţiei fiind numai de prevenţie şi, respectiv, de micşorare a unui consum exagerat al acestui medicament (în 2009 se află pe primul loc în vânzări, în 2010 a scăzut la locul II)", au precizat reprezentanţii ANM.
Decizia ANM referitoare la schimbarea statutului pentru eliberarea medicamentelor care conţin metamizol se va aplica tuturor medicamentelor care conţin această substanţă, autorizate să fie puse pe piaţă în România. Astfel, instituția a înştiinţat toţi deţinătorii Autorizaţiei de Punere pe Piaţă (APP) pentru medicamentele cu metamizol să-şi depună documentaţia pentru modificarea autorizaţiei.
De la eliberarea de către ANM a Autorizaţiei de Punere pe Piaţă modificate, deţinătorii acesteia au dreptul la cel mult şase luni pentru implementarea modificării, conform unui ordin al MS din 2005.
Acest lucru înseamnă că între februarie şi iulie 2011, treptat, medicamentele care conţin metamizol - Algoremin, Fabocalm, Metamizol Solacium, Algiotop, Algoblock, Algocalmin, Algozone, Alindor, Metamizol Farmacon, Quarelin, Novocalmin, Sintocalmin, Centralgin - nu se vor mai putea procura decât cu reţetă, a precizat ofiţerul de presă al ANM, Anca Cuprariu.
"Concret, Agenţia a eliberat toate modificările de APP, rămânând ca acum deţinătorii să-şi facă datoria de a anunţa distribuitorii şi aceştia, la rândul lor, farmaciile, referitor la implementarea noului mod de eliberare", a precizat sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu