Ştefan Fileaţă, cunoscut drept "agresorul de la Nana", a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel Craiova, la patru ani de închisoare cu executare pentru delapidare alături de doi angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia, informează Mediafax.
Decizia instanţei a fost luată după ce Ştefan Fileaţă a renunţat la apelul pe care l-a depus împotriva sentinţei Judecătoriei Târgu Jiu, care îl condamnase, în iunie, la patru ani de închisoare în dosarul în care a fost judecat pentru delapidare.
Pe de altă parte, judecătorii Curţii de Apel Craiova au admis apelul Parchetului la sentinţa din iunie şi au modificat în parte decizia instanţei de fond, reţinând în sarcina inculpaţilor circumstanţa agravantă că toţi trei au participat împreună la comiterea infracţiunilor pentru care au fost judecaţi.
Fileaţă a fost obligat la plata sumei de 400 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare, lui fiindu-i scăzută din pedeapsa finală perioada de arest preventiv.
În 18 iunie, Ştefan Fileaţă a fost condamnat de Judecătoria Târgu Jiu la patru ani de închisoare în dosarul în care a fost judecat pentru delapidare alături de doi angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia. Decizia a fost atacată cu apel de Fileaţă şi de procurori.
În acest dosar, Ştefan Fileaţă a fost trimis în judecată alături de doi angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia, Marin Vătuiu şi Dan Liviu Popescu, după ce la începutul anului au fost implicaţi într-un furt de fier vechi de la cariera Peşteana.
Inculpaţii şi-au recunoscut faptele de care au fost acuzaţi, magistraţii de la Judecătoria Târgu Jiu condamnându-l pe Fileaţă la un an de închisoare pentru complicitate la delapidare. Bărbatul mai avea însă o condamnare cu suspendare de trei ani, decisă anul trecut, iar prin sentinţa Judecătoriei Târgu Jiu magistra?ii au contopit cele două pedepse în una de patru ani de închisoare.
Ştefan Fileaţă a fost arestat preventiv în 19 ianuarie, fiind eliberat în 14 martie, când judecătorii au dispus măsura controlului judiciar.
În luna mai, bărbatul, recidivist fiind, a agresat o femeie în timpul unei vizite electorale făcute de Elena Udrea în comuna Nana din judeţul Călăraşi, încălcând astfel condiţiile eliberării sale. Din 14 mai, el este în arest preventiv în acest dosar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News