Agresorul deţinutului care a împiedicat un furt în tramvai, reţinut

Poliţiştii l-au reţinut pe agresorul deţinutului care, aflat în permisiunea de a ieşi din Penitenciarul Bucureşti-Rahova pentru 24 ore, a împiedicat un furt într-un tramvai din Bucureşti. 

"În jurul orei 10,40 (miercuri - n.r.), în timp ce se deplasa către domiciliul declarat, în mijlocul de transport public (tramvaiul 32) a observat o persoană de sex masculin care încerca să sustragă un telefon mobil din geanta unei doamne aflate în imediata apropiere. Persoana privată de libertate i-a atras atenţia victimei, precum şi bărbatului care urma probabil să comită o infracţiune, acesta din urmă devenind agresiv, l-a lovit cu un obiect contondent şi ascuţit şi i-a provocat o plagă tăiată la nivelul capului şi urechii stângi. Călătorii au apelat serviciul unic de urgenţă, iar la faţa locului s-a prezentat un echipaj de poliţie al Secţiei 18. Deţinutul (...) a fost preluat de escorta penitenciarului", a informat Penitenciarul Rahova, printr-un comunicat de presă. 

Agresorul a fost dus la sediul Secţiei 18 pentru audieri



Potrivit Poliţiei Capitalei, agresorul a fost dus la sediul Secţiei 18 de poliţie pentru audieri, ulterior fiind reţinut pe baza probatoriului, pentru lovire sau alte violenţe, precum şi portul şi folosirea fără drept de obiecte periculoase şi va fi prezentat magistraţilor pentru luarea de măsuri preventive. 

"Administraţia penitenciarului urmăreşte evoluţia stării de sănătate, persoana condamnată fiind internată într-un spital din reţeaua Ministerului Sănătăţii", precizează sursa citată. Penitenciarul Bucureşti-Rahova mulţumeşte public persoanei în cauză, "care, prin conduita sa, a manifestat simţ civic, responsabilitate şi o atitudine activă împotriva unor acţiuni antisociale". 

Vezi şi: Scandal buget. Mircea Badea, idee GENIALĂ pentru primarii nemulțumiți

Consiliul Concurenței, amenzi de milioane euro pentru hypermarketuri

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel