Dacă ai mâinile reci chiar şi-n toiul verii, află că nu eşti singura persoană cu această problemă! Există numeroase cauze ale acestui simptom, de la moştenirea genetică până la prezenţa bolilor cronice.
Au o probabilitate mai mare să aibă mâini reci persoanele mai slabe şi cele în vârstă, în acest ultim caz implicat fiind metabolismul mai încetinit. În multe cazuri, schimbarea stilului de viaţă - evitarea fumatului, care îngustează vasele de sânge, şi mişcarea regulată - ajută la îmbunătăţirea circulaţiei sângelui şi la ameliorarea problemei.
Dacă ai mâinile sloi sau chiar şi amorţite, ar fi bine să consulţi un medic pentru a afla cauza exactă. Mâinile reci pot fi un simptom al anemiei, precum şi al hipotiroidismului. De asemenea, şi diabetul poate fi o cauză, pentru că această afecţiune poate reduce circulaţia sângelui. Şi inima slăbită poate fi o cauză. Mâinile reci mai pot fi şi un simptom al sindromului Raynaud, boală care afectează vasele mici de sânge de la nivelul extremităţilor. Potrivit dr. John Osborne, directorul State of the Heart Cardiology din Dallas, Texas, citat de readersdigest.ca, sindromul Raynaud afectează între 4 și 20% dintre oamenii din întreaga lume. Acest sindrom apare mai ales la femei şi poate fi moştenit de la părinţi. În afara mâinilor şi a picioarelor reci, apar şi schimbarea culorii pielii şi senzaţia de amorţeală. Zonele afectate ale pielii devin albe, apoi îşi schimbă culoarea spre albastru.
În cele mai multe cazuri, sindromul Raynaud nu este o problemă gravă de sănătate, dar poate provoca leziuni ale ţesutului, din cauza fluxului sangvin redus către degete. Există o formă rară, mai severă de boală, care afectează mai puţin de 1 din 1.000 de persoane. În acest caz, apare blocarea sângelui, ceea ce provoacă răni la nivelul mâinilor. În lipsa tratamentului, apar cangrena şi, în cazuri mai grave, se poate ajunge la amputare. Există diverse opţiuni de tratament pentru sindromul Raynaud.
De multe ori resimţim un tremor în braţe şi mâini care ne împiedică să ne facem activităţile de zi cu zi. Dacă simptomele sunt ușoare, cel mai probabil că nu e nevoie să faci vreun tratament. Însă, dacă te împiedică să-și vezi de viața ta, să faci lucruri obișnuite, e posibil să ai nevoie de medicaţie sau chiar intervenție chirugicală. Consumul de cafea poate sta la baza tremuratului mâinilor tale. Cafeina este un stimulent și atunci când bei prea multă, îți agită tot corpul, inclusiv mâinile. Însă nu e de-ajuns să renunți la cafea. Cofeina poate fi inclusă și-n analgezice, ciocolată și sucuri, așadar citește eticheta produselor înainte de-a le consuma. Nicotina din tutun îți intră în sânge și face ca inima să-ți bată mai tare, lucru care îți poate da o stare de trepidație și, implicit, tremuratul mâinilor. Opusul se întâmplă în cazul alcoolului. Adică, atunci când te lași de băut, e posibil să înceapă să-ți tremure mâinile. Senzația apare la vreo 10 ore după ce ai băut ultimul pahar de băutură și poate dura săptămâni întregi, scrie Click!Sănătate. Există medicamente pe piață care te pot ajuta în sevraj. Vorbește cu medicul tău pentru a te ghida în încercarea ta de-a scăpa de acest efect enervant al renunțării la alcool.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu