Dintotdeauna cercetătorii s-au întrebat dacă mărimea sânilor este în relaţie de tip cauză efect cu dezvoltarea unui cancer mamar. Până în prezent, ei nu au găsit un răspuns la această întrebare.
Autor: Anca Murgoci
Acum un nou studiu arată că mărimea sânilor poate influenţa apariţia cancerului.
Cercetătorii au analizat datele genetice ale 16.175 de femei de origine europeană şi au identificat şi măsura sutienelor pe care le purtau. Ei au luat în calcul vârsta, antecedentele genetice, dacă au suferit intervenţii chirurgicale, dacă au avut sarcină sau dacă au alăptat.
Genoamele femeilor au fost secvenţiate de experţi, care au analizat milioanele de mici mutaţii întâlnite la nivelul ADN-ului, numite polimorfisme uninucleotidice, informează BBC. Din cele şapte astfel de variaţii care au fost puternic asociate cu mărimea sânilor, trei polimorfisme uninucleotidice au legătură şi cu apariţia cancerului.
Oamenii de ştiinţă au explicat că una din acele mutaţii reglementează activitatea genei care codifică receptorul de estrogen, care joacă un rol important în creşterea sânilor, dar şi în apariţia cancerului aferent. O altă mutaţie este localizată într-o regiune a genomului care prezintă adesea anomalii la persoanele care au anumite tipuri de cancer.
Această legătură între mărimea sânilor şi cancerul mamar a fost observată la femei indiferent de vârstă, de originea genetică şi de faptul că au fost sau nu gravide ori au alăptat.
Oamenii de ştiinţă consideră că mărimea este pe jumătate determinată de factori moşteniţi, iar nivelul ridicat de estrogen reprezintă un factor de risc care favorizează apariţia cancerului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu