Ai simțit vreodată nevoia să îmbrățișezi un străin după ce ai aflat o veste bună? Ai experimentat kama muta, cea mai nouă emoție

foto: Freepik
foto: Freepik

 O nouă emoție universală a fost descoperită și a primit numele „kama muta.” Această emoție, prezentă în toate culturile, surprinde un sentiment profund de conexiune și intensitate emoțională. Deși răspândită la nivel global, „kama muta” a trecut neobservată mult timp, iar antropologul Alan Fiske i-a dedicat peste un deceniu de studiu pentru a o înțelege mai bine.

Recent, cercetătorii au identificat o emoție umană nouă, comună tuturor culturilor, pe care au numit-o „kama muta”, scrie The Guardian. Deși această emoție este destul de răspândită, a rămas până acum în mare parte ignorată și neexplorată.

Antropologul Alan Fiske a petrecut peste zece ani cercetând această emoție misterioasă. Acesta a concluzionat că  această „kama muta” joacă un rol esențial în evoluția și întărirea relațiilor umane. Jon Zabala, specialist la Universitatea Țării Bascilor, subliniază că această emoție este fundamentală pentru motivarea oamenilor să se accepte și să aibă grijă unii de alții, consolidând astfel legăturile sociale. „Kama muta” apare frecvent în momente marcante ale vieții cum ar fi nașterile, nunțile sau înmormântările.

Cum și când se manifestă kama muta

„Kama muta” este o emoție de scurtă durată, dar cu un impact profund, însoțită de senzații fizice caracteristice: o căldură în piept, fiori pe șira spinării și, adesea, lacrimi în ochi. Această trăire extrem de intensă apare frecvent în momente de consolidare bruscă a legăturilor cu cei din jur, fie că este vorba de familie, prieteni sau membri ai aceleași comunități. De regulă "se înfiripă" în momente de criză sau disperare, la tragedii mari sau situații aparent fără ieșire.

Fiske și-a început cercetările asupra acestei emoții în urmă cu zece ani, când, aflat în Norvegia alături de colegii săi Thomas Schubert și Beate Seibt, a observat că trăia reacții emoționale intense la finalul unor filme pentru copii sau cu supereroi. Fascinat de aceste senzații, a pornit un studiu detaliat și a ales să denumească noua emoție „kama muta” – un termen din vechea sanscrită care se traduce prin „atins de iubire”.

Janis Zickfeld, cercetător la Universitatea Aarhus și coautor al studiului, oferă exemple clare ale modului în care se manifestă kama muta. Aceasta poate apărea și în momente precum reîntâlnirea surprinzătoare cu un prieten vechi, lectura unei opere care atinge profund experiențele personale sau participarea la o ceremonie de comemorare a eroilor căzuți în luptă. Această emoție întărește legăturile interpersonale, favorizând gesturi de bunătate și compasiune.

Chiar dacă experiența în sine durează doar câteva secunde, efectele sale sunt de lungă durată, explicând, de exemplu, dorința de a îmbrățișa un străin la un concert sau de a sări îm brațele cuiva la aflarea unei vești îmbucurătoare. Deși termenul „kama muta” este recent introdus în cercetarea academică, sentimentul pe care îl descrie este unul profund și universal uman. Această descoperire oferă perspective noi în explorarea complexității emoționale și a impactului său asupra interacțiunilor sociale și coeziunii comunitare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel