Aici eu sunt vedeta. Daniela Gyorfi: N-am dormit toată noaptea

Joi, la “Aici eu sunt vedeta”, Helmut Duckadam vine cu fiica sa cea mică, Julianne (9 ani), Daniela Gyorfi o va avea alături pe Maria (6 ani), iar Nick, fostul coleg al Deliei din trupa N&D, o va avea lângă el pe Andreea (10 ani). 

Fiecare echipă formată din părinte-copil va trebui să treacă printr-o serie de probe amuzante, în urma cărora cei șase participanți vor demonstra cât de bine se cunosc, de fapt, unii pe alții. Echipa câștigătoare va dona banii unor oameni care au nevoie de ajutor.

„Puține emoții există, pentru că te aștepți la ceva neprevăzut, la lucruri trăsnite pe care ar putea să le spună un copil de nouă ani, dar cred că voi face față", spune Duckadam.

"Am foarte mari emoții. N-am dormit toată noaptea, gândindu-mă ce ar putea da din casă Maria. Cred că în această seară o să transpir vreo trei-patru kilograme", adaugă Daniela.

"Am cele mai mari emoții, pentru că știu că Andreea e foarte deschisă și directă. Andreea nu minte", spune Nick.

[citeste si]

Ce vor răspunde Julianne, Maria și Andreea la întrebări precum „Care e cea mai mare trăsnaie pe care o face tata?", "Ce ți se pare cel mai ciudat la mama ta?" sau "Ce l-ai ruga pe tatăl tău să nu mai facă niciodată?", telespectatorii Antenei 1 vor afla joi, 9 noiembrie, de la ora 21.15, într-o nouă ediție a show-ului "Aici eu sunt vedeta", prezentată de Dan Bittman.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel