Airbus Helicopters, producător francez de elicoptere, a semnat un acord cu IAR, companie românească, pentru a coopera exclusiv în vederea producerii elicopterului multirol H215M pe teritoriul României.
IAR a devenit contractor principal pentru orice posibilă comandă de elicoptere a Ministerului Apărării pentru a-și înlocui flota îmbătrânită de elicoptere, a anunțat joi compania franceză.
”Acordul este o etapă importantă în efortul de a construi un parteneriat european în domeniul apărării. Suntem convinși că relația aceasta va mai dura 50 de ani și că H215M va corespunde total necesităților Armatei române”, a declarat Olivier Michalon, vicepreședinte senior pentru Europa al Airbus Helicopters, potrivit Profit.ro.
"IAR a construit aproximativ 360 de elicoptere sub licență datorită parteneriatului de succes cu Airbus Helicopters și abia așteptăm să ne implicăm în personalizarea și producerea elicopterului H215M", a afirmat directorul general al IAR, Neculai Banea, potrivit sursei citate.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News