Radu Leca și Ramona A. Dumitru au vorbit, la Ultrapsihologie, despre cum sunt ”clădite” cuplurile din România.
”Îmi dau seama că pe măsură ce eu spun niște adevăruri se deschid niște porți. Trădarea, minciuna, lipsa de cooperare, lașitatea, orgoliile, toate acestea formează în prezent baza pe care se clădesc cuplurile din România. Nu există dragoste, nu există afecțiune manifestată, nu există iubire necondiționată, nu există un gând bun, o privire amărâtă, un ținut de mână, nu ai lucrurile astea. Ai doar impuneri, război, critici, răzbunări. (...) Cu cât eu sunt mai vocal, cu atât îmi dau seama că ajut mai mulți oameni, dar sunt și mulți care mă înjură, real”, a declarat psihologul Radu Leca în emisiunea Ultrapsihologie de la DC News TV și DC News.
În acest context, Radu Leca a povestit un episod cu care s-a confruntat. ”Abuzatorul va face în felul următor. Își va lăsa victima să meargă la psiholog, îl va urmări pe psiholog să vadă ce program are, se va întâlni, din greșeală, cu psihologul și va spune: Nu vă supărați, dvs sunteți? Eu vă știu de pe TikTok. Pot să fac o poză cu dvs? (...) Iar pacienta îți dă mesaj, cu poza ta, făcută de el. Și spune: Din momentul acesta nu mai doresc să am nicio convorbire cu dvs.
Hanz, ce ai făcut? Păi am făcut o poză cu unul care a vrut să îți facă o poză cu mine. Păi da, dar știi cine era el? Nu. Era soțul tipei care vine la tine.
Deci se folosește de orice. Și el i-a trimis poză și i-a spus: Cu prietenul meu din armată”, a explicat Radu Leca modul de operare al abuzatorului, dar și cum a avea psiholog de sex opus poate să fie folosit împotriva pacientului care se află în divorț și apelează la serviciile unui psiholog.
Realizatoarea emisiunii, psihoterapeutul Ramona A. Dumitru, a punctat un aspect important legat de modul de reacție al partenerilor, mai ales în cazul celor dintr-o relație abuzivă.
”Din toate aceste reacții, ne dăm seama cât de mari sunt probleme oamenilor și cât de multe. dar și că sunt foarte mulți în situații de astea. Dar știi cum e? Nu prea iese din casă. Rămâne acolo. Nici victima, nici abuzatorul nu vorbesc despre această problemă. E destul de greu de crezut de o persoană care nu a trecut prin așa ceva”, a concluzionat Ramona A. Dumitru.
Mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu