Elevii și studenții până în 26 de ani, care au venitul brut pe membru de familie mai mic sau egal cu 500 de lei, ar putea să primească 200 de euro, astfel încât să își achiziționeze calculatoare, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică de Ministerul Educației.
Pentru anul 2022, aproape 2.000 de elevi au fost selectați de Ministerul Educației pentru a primi 200 de euro, ajutor financiar, ca să-și cumpere calculatoare. – Mai multe detalii aici
„Programul de acordare a unui ajutor financiar intitulat „EURO 200” continuă și în anul 2023. De acest sprijin beneficiază elevii/studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, proveniți din familii pentru care venitul brut lunar pe membru de familie este mai mic sau egal cu 250 lei”, se arată în nota de fundamentare.
O noutate o reprezintă faptul că a crescut venitul brut pe membru de familie, pentru a intra în posesia banilor. Concret, anul trecut, venitul brut pe membru de familie trebuia să fie mai mic sau egal cu 250 de lei.
În proiect este propusă o configurație minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziționarea cărora se acordă ajutor financiar. Conform documentului consultat, calculatoarele vor cuprinde în mod obligatoriu un sistem de operare licențiat.
Potrivit Hotărârii nr. 1.294 din 13 august 2004, pentru a obține ajutorul financiar, beneficiarii vor completa o cerere-tip pe care o depun la unitatea/instituția de învățământ la care este înscris elevul/studentul. Această cerere va fi completată de studentul care solicită acest ajutor ori, în cazul elevilor, de un părinte.
Cererea-tip va fi însoțită de următoarele document, potrivit art. 3 alin. (3) din hotărârea citată mai sus:
„a) copie a certificatului de naștere sau a actului de identitate al elevului/studentului, iar în cazul elevilor, împreună cu o copie a actului de identitate al părintelui/ocrotitorului legal, precum și a actului care să dovedească calitatea de ocrotitor legal, după caz;
b) copii ale certificatelor de naștere sau ale actelor de identitate, după caz, ale celorlalți membri ai familiei;
c) adeverință de la instituțiile de învățământ/unitățile din care să rezulte calitatea de elev sau student a celorlalți frați/surori;
d) acte doveditoare, în original, privind veniturile membrilor familiei.
e) declarație pe propria răspundere a părintelui, tutorelui, reprezentantului legal sau a ocrotitorului legal, după caz, sau dată personal de către persoanele cu vârsta mai mare sau egală cu 18 ani, în sensul că venitul brut lunar pe membru de familie se încadrează în plafonul prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 269/2004 și că dispun de diferența de bani pentru achiziționarea unui calculator cu o configurație minimă standard.
f) adeverință eliberată de către unitatea de învățământ din care să rezulte media generală/calificativul din anul școlar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți elevii, cu excepția elevilor clasei I;
g) adeverință eliberată de către unitatea de învățământ din care să rezulte numărul de absențe nemotivate din anul școlar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți elevii, cu excepția elevilor clasei I;
h) adeverință eliberată de către instituția de învățământ din care să rezulte că studentul a promovat minimum 45 de credite în anul universitar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți studenții, cu excepția studenților din anul I.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News