Iată care sunt condițiile care trebuie îndeplinite și modele de cereri pentru ca refugiaţii din Ucraina să primească bani de la statul român, care decontează ulterior sumele la Uniunea Europeană.
Refugiații din Ucraina, persoane singure sau familii, vor primi bani pentru cazare și masă pentru primele 4 luni consecutive, începând cu data de 1 mai și numai după îndeplinirea unor condiții legate de căutarea unui loc de muncă și înscrierea copilului la școală. Din luna a 5-a și până la finalul acestui an, statul va mai deconta doar banii de cazare pentru cei care s-au angajat.
Acum ceva vreme s-a stabilit ca persoanele ce găzduiesc cetățeni străini ce au de suferit din cauza războiului din Ucraina să poată deduce o parte din cheltuielile cu cazarea și hrana acestora. Printr-o ordonanță apărută spre jumătatea lunii aprilie, Guvernul a decis ca această regulă să se schimbe începând de azi, iar cei ce pot primi bani de cazare să fie chiar refugiații din Ucraina. Suma pe care o pot primi cetățenii străini, începând din mai, a fost stabilită recent, prin hotărâre de Guvern.
Noile reguli nu se aplică persoanelor care solicită ori beneficiază de protecție internațională în România, în cazul cărora se aplică normativele în vigoare specifice fiecărei categorii în parte, și cele cazate în taberele temporare de cazare şi asistenţă umanitară.
Reamintim că prin OUG 15/2022, s-a stabilit anul trecut că cei ce găzduiesc cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, pot deconta 20 de lei pe zi pentru hrana acestora și de 50 de lei pe zi pentru cazare, pentru fiecare persoană în parte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu