Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a adoptat un articol care aduce noi modificări în ceea ce privește condițiile de acordare a ajutorului de deces.
Ajutorul de deces se acordă şi în cazul decesului persoanei care, în ultimele trei luni anterioare decesului, a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii. Motivarea amendamentului a fost aceea că trebuie un tratament egal cu cel al persoanelor cărora li se acordă pensie de invaliditate care fac dovada că au fost asigurate cel puţin o zi.
De asemenea, s-a stabilit că ajutorul de deces se acordă şi în cazul decesului persoanei aflate în timpul concediului pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, iar în cazul copilului cu handicap până la 3 ani, respectiv până la 7 ani, sau al unui membru de familie al acestuia, dacă, anterior intrării în concediu, persoana în cauză era asigurată obligatoriu şi raportul de muncă a fost suspendat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu