Ajutor de stat pentru crescătorii de ovine

Poza descriptiva
Poza descriptiva

Crescătorii de ovine vor primi şi în 2019 un ajutor de minimis pentru comercializarea lânii, Guvernul adoptând vineri o Hotărâre care modifică şi completează HG nr.500/2017 privind aprobarea acestui program, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). 

'Prin prezentul act normativ se reglementează continuarea în 2019 a Programului ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii', precum şi condiţiile aferente acestuia. Perioada de înscriere pentru anul 2019 este cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi 28 martie 2019, inclusiv, iar perioada de cerere în care producţia de lână poate fi valorificată este între 29 martie-30 septembrie 2019, inclusiv', se arată în document. Solicitanţii înregistraţi în Registrul unic au obligaţia de a depune la Direcţiile Agricole Judeţene documentele justificative care să ateste comercializarea producţiei de lână obţinute până la 1 noiembrie 2019, inclusiv. În 2018, perioada de valorificare a lânii precum şi a celei pentru depunerea documentelor aferente a fost 1 septembrie. Comercializarea lânii se realizează către un centru de colectare sau o unitate de procesare a lânii, direct sau printr-un intermediar, care are încheiat un contract de livrare lână cu un centru de colectare sau o unitate de procesare a lânii. Potrivit MADR, pentru acordarea sprijinului, documentele justificative trebuie să ateste că lâna a fost comercializată respectând interesul părţilor. De asemenea, este necesar ca documentele justificative (factura sau filele din carnetul de comercializare) să indice cantitatea de lână comercializată, direct sau prin intermediar. În cazul intermediarului, acesta va menţiona pe filele din carnetul de comercializare al crescătorului de ovine numărul contractului încheiat cu un centru de colectare sau o unitate de procesare a lânii.

Ce valoare are sprijinul financiar

MADR precizează că este reglementată şi plata cantităţii de lână comercializată în perioada de valorificare corespunzătoare şi nedecontată în anul 2018. Valoarea sprijinului financiar este de 1 leu/ kg pentru lâna comercializată. Programul privind comercializarea lânii a început de asemenea în 2017, iar acesta a suscitat interesul a 32.328 de fermieri, peste 14.000 tone de lână colectată fiind deja exportată. În opinia reprezentanţilor MADR, programul de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii trebuie să asigure atât sporirea numerică a efectivelor de ovine, dar şi creşterea eficienţei economice prin valorificarea produselor obţinute. De asemenea, această schemă de minimis va stimula înfiinţarea centrelor de colectare a lânii, va crea noi locuri de muncă şi va stabiliza veniturile crescătorilor de ovine. Lâna era tratată ca un produs secundar, fără căutare din cauza dispariţiei industriei de profil prelucrătoare, drept pentru care de foarte multe ori este aruncată sau arsă, potrivit MADR. În România există câteva centre de colectare a lânii, insuficiente pentru disponibilul de lână existent, cele mai importante exportând acest produs către alte ţări unde este căutat (Turcia). În prezent, în România se poate colecta o cantitate de aproximativ de 36.000 de tone lână de la un efectiv de circa 14 milioane capete ovine.

VEZI ȘI:

Grădinițe profil sportiv. Cine va beneficia de locuri gratuite

Grădiniţe cu profil sportiv. Dăncilă: Facem încă un pas

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel