Ajutor financiar pentru 2,45 milioane de PENSIONARI în ianuarie 2022. Cine și cum va lua banii de la Guvern

foto ilustrativ pixabay
foto ilustrativ pixabay

Ministerul Muncii a anunțat ce sumă vor lua pensionarii ca ajutor de stat în ianuarie 2022, dar și cum vor primi banii. 

”Guvernul a aprobat astăzi, printr-o ordonanță de urgență, acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii sistemului public de pensii cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei, astfel încât toți cei care se încadrează în această categorie să aibă un venit de 2.200 de lei, în luna ianuarie 2022.

Măsura este prevăzută în Programul de guvernare 2021-2024 și este menită să vină în sprijinul acestei categorii de persoane vulnerabile, în perioada de iarnă, ca sprijin excepțional.

Nu toți pensionarii vor lua ajutor de 1.200 de lei

Actul normativ prevede ca ajutorul financiar să se acordă diferențiat, astfel:

- 1.200 lei pentru pensionarii sistemului public de pensii și pentru beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special cu venituri mai mici sau egale cu 1.000 lei;

- ca diferență între nivelul de 2.200 lei și nivelul veniturilor cumulate din pensie sau din drepturile prevăzute de actele normative cu caracter special, pentru pensionarii și beneficiarii cu venituri între 1.001 – 1.600 lei inclusiv. Spre exemplu, pentru o pensie de 1.001 lei se acordă un ajutor de 1.199 lei, pentru o pensie de 1.002 lei, ajutorul va fi de 1.198 lei, iar suma acordată va scădea pe măsură ce pensia este mai mare, astfel că pentru o pensie de 1.600 de lei, ajutorul va fi de 600 de lei.

Ajutorul vine odată cu pensia

Ajutorul financiar se acordă din oficiu, în luna ianuarie 2022, odată cu drepturile de pensie aferente acestei luni, persoanelor din evidența caselor teritoriale de pensii care au domiciliul în România.

Guvernul a stabilit ca ajutorul financiar să nu se ia în calcul la stabilirea ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie. De asemenea, nici majorarea punctului de pensie și a indemnizației sociale să nu fie luată în calcul pentru acordarea ajutorului de încalzire și a suplimentului pentru energie în acest sezon rece.

În total, 2,45 milioane pensionari vor beneficia de acest tip de sprijin.” a anunțat Ministerul Muncii, vineri, 17 decembrie 2021. 

Citește și: Adrian Câciu, anunțuri importante pentru români: TVA la căldură de 5%, la fel și pentru prima locuință. Ce se întâmplă cu tichetele cadou, pensiile și salariile

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel