EXCLUSIV  Ajutor pentru primăriile din România. 1 milion de euro pentru plata facturilor, garantat 90% de stat. Dumitru Nancu, FNGCIMM, anunţ important

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Pixabay)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Pixabay)

Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM-IFN, vine cu veşti bune pentru primăriile din România, în cadrul unui interviu pentru DC NEWS.  

Publicitate

"Avem în acest moment un produs, Garant Construct, pe care primăriile îl pot accesa. Este vorba despre un credit de investiţii de maximum 10 milioane lei. Timp de 12 luni nu se plătesc dobânzi. Statul garantează acest credit în proporţie de 90%. În plus, mai există şi varianta de credit pentru capital de lucru, valoare maximă 5 milioane lei, adică 1 milion de euro. 

Sunt bani pentru cheltuielile curente pentru UAT-uri. Primăriile pot trece iarna", a precizat Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM - IFN. 

"Dar Garant Construct poate fi folosit şi pentru construcţii edilitare, infrastructură?", a intervenit Val Vâlcu. 

"Pentru tot ce înseamnă investiţii, drumuri, etc. Orice primărie îşi permite să acceseze aceste fonduri, de maximum 2 milioane de euro, neplătind dobândă un an de zile. Mai sunt investiţii pe fonduri europene neterminate, etc. Încercăm să facem trecerea de la fostele programe operaţionale la viitoarele programe. Finanţarea o acordă banca, un credit de 10 milioane lei maximum. Statul garantează 90% şi 12 luni primăria nu plăteşte dobândă. 

Şi în cazul programului Anghel Saligny, UAT-urile îşi pot completa fondurile prin acest produs", a mai spus Dumitru Nancu. 

Youtube video image

Dumitru Nancu, director general al FNGCIMM: Suntem cea mai profitabilă instituție financiară a statului român. Planuri pentru 2023

Conform datelor furnizate de raportul de execuție bugetară la finele trim. III al anului 2022, FNGCIMM consemnează cele mai bune rezultate financiare din cei 20 de ani de activitate, care reflectă o gestionare eficientă a resurselor materiale, financiare și umane ale FNGCIMM. Profitul, cât și cifra de afaceri ale FNGCIMM au crescut în mod constant, instituția reușind să-și depășească în ultimii trei ani obiectivele asumate prin programul de management, printr-un efort susținut și o implicare activă în derularea programelor de garantare, iar previziunile sunt favorabile și pentru anul 2023.

„Până în acest moment, din cele 60.000 de credite acordate pe IMM Invest a fost creat acel fond de capital de risc. Fiecare întreprinzător plătește un capital de risc, 0,15, care se constituie într-un capital de risc. S-au capitalizat, în acest moment, 238 milioane lei, iar noi am plătit 23 milioane lei”, a zis Dumitru Nancu, în cadrul unui interviu acordat DCNews și DCBusiness.

„Practic, face profit Fondul Național de Garantare”, a spus Val Vâlcu. „Da, în acest moment, suntem cea mai profitabilă instituție financiară a statului român”, a zis Dumitru Nancu. „La al treilea trimestru, pentru prima oară am scăzut cheltuielile și am mărit veniturile”, a subliniat acesta.

Întrebat la ce ar trebui să se aștepte antreprenorii în 2023, Dumitru Nancu a răspuns astfel: „Noi vom continua programele. Avem și IMM Prod, un program foarte bun, în care, de exemplu, dacă vrei reconversie, adică din comerț vrei să faci producție, ți se acordă o dobândă de 0,75 la sută plus ROBOR. E cea mai mică. Mi se pare ca fiind cel mai bun program în acest moment, încurajăm producția”, a explicat Dumitru Nancu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel