În data de 19 iulie, ora 21:45, Ministerul Sănătății a primit confirmarea existenței unui al doilea caz de infectare cu virus Zika a unui cetățean român în afara țării, informează un comunicat de presă al MS.
Este vorba despre un băiat în vârstăde 10 ani, care locuiește împreună cu familia în Guyana Franceză de aproape doi ani. Copilul a sosit în România în data de 12 iulie în vizită la rude. O zi mai târziu a manifestat următoarele simptome: febră, erupții pe piele și mialgii. Simptomele au dispărut în termen de 24 de ore.
Pe 15 iulie s-a prezentat la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Victor Babeș din București. Date fiind simptomele și faptul că locuiește într-o zonă cu transmitere activă a acestui virus, copilul a fost internat. Externarea a avut loc pe data de 18 iulie, iar familiei i-au fost făcute toate recomandările specifice în acest caz.
Pe 19 iulie, rezultatele probelor recoltate au dovedit prezența virusului Zika.
Direcția de Sănătate Publică Ilfov a trimis în această dimineață o informare către Primăria localității unde se situează familia băiatului și către Consiliul Județean, însoțită de recomandarea de aplicare a unor tratamente anti țânțari.
Ministerul Sănătății apreciază în continuare riscul de transmitere a virusului pe teritoriul României la un nivel minim. Reamintim că virusul Zika nu se transmite pe calea aerului sau prin contact cu un pacient infectat.
[citeste si]
Reluăm, de asemenea, recomandările pentru cetățenii români care călătoresc în zone cu transmitere activă a virusului Zika:
Persoanele care călătoresc sau locuiesc în zone cu transmitere activă a virusului Zika trebuie să știe că virusul Zika se poate transmite prin ințepătură de țânțar, dar și prin contact sexual.
a) Țânțarii Aedes care transmit virusul Zika au activitate maximă în timpul zilei. Masurile care previn transmiterea prin intermediul ințepăturii de țânțar sunt:
- Utilizarea substanțelor anti țânțari (conform indicatii de pe eticheta lor).
- Purtarea de îmbrăcăminte cu mâneci lungi și de pantaloni lungi, în special în orele de maximă activitate a țânțarilor Aedes.
- Plase contra țânțarilor sau aer condiționat în camera unde dorm.
b) Utilizarea prezervativelor reduce riscul de transmitere a virusului Zika prin contact sexual.
· Femeile gravide sau care programează o sarcină nu ar trebui să călătorească în zonele cu transmitere activă a virusului Zika, iar dacă locuiesc într-o regiune cu transmitere a virusului ar trebui să respecte riguros măsurile de împiedicare a contaminării prin înțepatură de țânțar.
· Persoanele cu imunodepresii sau boli cronice severe ar trebui să solicite o consultație de medicină călătorului înainte de a se deplasa într-o astfel de regiune cu transmitere a virusului.
Informații pentru cei care revin din regiuni cu transmitere activăa virusului Zika
• Femeile insărcinate care au călătorit sau locuit în regiuni cu transmitere activă a virusului Zika ar trebui să menționeze aceasta situație medicului care monitorizează sarcina.
• Pentru protecția fătului, bărbații care au călătorit în zone cu transmitere de virus Zika ar trebui să aibă contact sexual protejat cu partenera sa însărcinată sau să fie abstinenți până la finele sarcinii.
• Călătorii care revin din zone cu transmitere de virus Zika ar trebui să aibă doar contacte sexuale protejate în primele 8 saptamani după revenire în țară pentru a reduce riscul de a transmite acest virus. Daca apar simptome compatibile cu infecția cu virusul Zika ar trebui să respecte abstinența/contacte sexuale protejate pentru cel puțin 6 luni.
• Persoanele cu imunodepresii sau boli cronice severe care au călătorit în zone cu transmitere active a virusului și au simptomatologie compatibilă cu boala în primele 14 zile de la revenire ar trebui săse prezinte la medical curant, mai precizează comunicatul Ministerului Sănătății.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News