Planeta se pregătește să petreacă încă un Crăciun pandemic, în al doilea an de pandemie.
Miliarde de oameni din întreaga lume se pregătesc vineri de Crăciun, umbrit de explozia variantei Omicron a coronavirusului, care antrenează numeroase restricţii într-un moment în care familiile doresc să se reunească, notează AFP, citat de Agerpres.
Pentru al doilea an consecutiv, explozia infectărilor cu coronavirus reprezintă un duş rece asupra planurilor de sărbătoare, de la Sidney la Sevilia.
La Betleem, leagănul creştinismului, hotelierii care se aşteptau la un aflux de turişti nu-şi ascund dezamăgirea. După o carantină care s-a întins practic pe parcursul întregului an 2020, Israelul şi-a închis din nou frontierele. La fel ca în 2020, slujba de la miezul nopţii va fi rezervată unui mic cerc de credincioşi, a căror participare s-a stabilit exclusiv pe bază de invitaţie.
În schimb, procesiunea condusă de patriarhul latin al Ierusalimului, Pierbattista Pizzaballa, ar urma să atragă mai multă lume decât anul trecut, graţie unor restricţii mai flexibile.
La Vatican, tradiţionala slujbă de Crăciun va fi ţinută de papa Francisc la ora locală 19:30 (18:30 GMT) în Bazilica Sfântul Petru, precedată de cea de-a opta binecuvântare Urbi et Orbi a Suveranului Pontif de origine argentiniană, în Piaţa Sfântul Petru.
În întreaga lume, deşi în Ţările de Jos a fost instituită carantina, pe Broadway au fost anulate spectacolele de Crăciun şi în Spania a fost reintrodusă obligativitatea purtării măştii în exterior, în general oamenilor le va fi mai uşor să se reunească în comparaţie cu anul trecut.
Milioane de americani se pregătesc de călătorie în întreaga ţară, chiar dacă varianta Omicron se extinde rapid şi a depăşit varianta Delta, iar spitalele duc lipsă de paturi libere.
Însă, călătoriile s-ar putea dovedi complicate pentru unii dintre ei, în contextul în care principala companie aeriană, United Airlines, a anunţat anularea a 120 de zboruri din cauza impactului infectărilor cu coronavirus asupra personalului navigant.
Marea majoritate a australienilor pot din nou să călătorească între graniţele ţării, pentru prima dată de la începutul pandemiei, în pofida unui număr-record de contaminări.
"Am fost cu toţii martorii unor scene emoţionante cu oameni care s-au reîntâlnit pe aeroporturi după luni de despărţire. Într-o perioadă atât de sumbră, Crăciunul este o rază de soare, un fragment de speranţă", a declarat arhiepiscopul catolic din Sydney, Anthony Fisher, în mesajul său de Crăciun.
În opinia premierului britanic Boris Johnson, un certificat de vaccinare ar fi cea mai frumoasă decoraţiune de pus lângă brad. "Deşi teoretic timpul pentru cumpărat cadouri s-a cam terminat, mai există un lucru minunat pe care îl puteţi oferi familiei voastre şi întregii ţări, iar acesta este să faceţi vaccinul, fie că este primul, al doilea sau rapelul, pentru ca festivităţile de anul viitor să fie chiar mai bune decât cele din acest an", a declarat şeful executivului britanic în mesajul său de Crăciun.
La Moscova, în plină perioadă de tensiuni cu ţările occidentale pe tema crizei cu Ucraina, preşedintele rus Vladimir Putin i-a cerut lui Ded Moroz (Moş Gerilă, versiunea locală a lui Moş Crăciun) să ajute Rusia să-şi vadă realizate proiectele.
"Sper nu doar că ne va aduce cadouri, ci şi că va realiza proiectele ţării şi ale fiecărui cetăţean", a declarat liderul de la Kremlin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News