Un al doilea jurnalist american a fost decapitat de gruparea jihadistă Statul Islamic.
Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat o a doua filmare în care un jurnalist american este decapitat. După James Foley, a fost decapitat jurnalistul american Steven Sotloff, a informat Centrul american de monitorizare a site-urilor islamiste SITE.
În înregistrarea video denumită "al doilea mesaj către America" poate fi văzut jurnalistul Steven Sotloff, în vârstă de 31 de ani, în genunchi, îmbrăcat într-o bluză portocalie, alături de un bărbat mascat înarmat cu un cuţit. Bărbatul mascat l-a amenințat, în filmare, pe britanicul David Haines și a 'sfătuit' guvernele că ar fi mai vine să se retragă din "această alianţă malefică a Americii împotriva Statului Islamic".
Jurnalistul independent Steven Sotloff a fost răpit în Siria în august 2013. Într-un mesaj video difuzat de televiziunea Al-Arabiya la 27 august, mama acestuia, Shirley Sotloff, a făcut apel la liderul grupării SI Abu Bakr al-Baghdadi să-i elibereze fiul.
Videoclipul cu decapitarea celui de-al doilea jurnalist american, Steven Stoloff, a fost șters de pe Youtube, din cauză că încalcă politica platfomei privind violența.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu