Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a făcut anunțul extrădării celui de-al doilea suspect în dosarul Kreiner.
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a anunțat că de luni, 22 aprilie, va începe extrădarea celui de-al doilea suspect în cazul crimei de la Sibiu, când Adrian Kreiner a fost bătut cu bestialitate, în propria casă.
”Vreau să vă dau câteva date despre un dosar important pentru statul român. Este vorba despre dosarul Kreiner, crima odioasă de la Sibiu.
Vineri a avut loc termenul, la instanța din Irlanda, și unul dintre inculpați, unul din fugari, pe numele său Cristian Marian Minae a consimțit la predare. Asta înseamnă că de luni vom începe procedurile de predare.
Poliția Română, ANP, Ministerul Justiției vă asigur că vor fi foarte atente, astfel încât întreaga procedură de predare să se deruleze în bună regulă”, spus Alina Gorghiu, într-un video postat pe Facebook.
Potrivit Digi 24, ”este vorba de numai câteva zile până când polițiștii români vor stabili care va fi ziua și care va fi momentul când al doilea suspect în crima din Sibiu, din noiembrie anul trecut, va fi adus în România.
Dacă vorbim despre o predare pe teritoriul țării noastre sau dacă, din contră, un echipaj de poliție de la noi, va merge în Irlanda, acolo unde a fost depistat bărbatul, în urmă cu două luni și îl va prelua pentru a-l aduce în fața instanței de la noi.
Acest anunț al extrădării a venit după ce la finalul anului trecut, primul suspect capturat pe teritoriul Marii Britanii a fost și el extrădat. A recunoscut faptele și a dat detalii despre modul în care a fost plănuită crima,a cărei victimă, un cunoscut milionar din Sibiu, a fost agresată ore bune în propria casă în încercarea de a-l convinge unde ascunde bani, bunuri ori parole ale unor portofele cu criptomonede”.
Cel de-al treilea suspect al crimei este în continuare căutat, acesta fiind considerat ”capul” din spatele acestei crime, iar cele mai noi informații pe care le au autoritățile, în cazul acestuia, suspectul s-ar afla în SUA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News