Al Jazeera: Frontiera dintre Libia şi Egipt, controlată de forţele de opoziţie

Frontiera dintre Libia şi Egipt se află sub controlul forţelor care se opun regimului lui Muammar Gaddafi, a susţinut marţi postul de televiziune Al-Jazira, citat de EFE.

Televiziunea, care transmite din Qatar, a citat surse egiptene de la frontieră, care au afirmat că militanţii opoziţiei deţin controlul în zonă de 12 ore. Potrivit canalului citat, situaţia de la punctul de frontieră situat la 1.600 de kilometri de Tripoli este complet haotică.

Acest punct de trecere a frontierei este utilizat de către egiptenii care fug din ţară din cauza represiunii lansate de regimul lui Muammar Gaddafi împotriva celor care fac parte din opoziţie. În prezent, aproximativ un milion şi jumătate de egipteni trăiesc în Libia.

Benghazi, cel de-al doilea oraş ca importanţă din Libia, aflat la jumătatea distanţei dintre Tripoli şi frontiera cu Egiptul, a rămas sub controlul manifestanţilor din opoziţie.

După cum a declarat la postul Al-Jazira avocatul Faray al Barasi, opozanţii regimului deţin şi controlul asupra oraşului Al Bayda, situat între Benghazi şi frontiera cu Egiptul.

sursa: Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel