Al treilea recensământ de la Revoluţie, în octombrie 2011

ins
ins

Populaţia României va participa, în 2011, la un recensământ al populaţiei şi locuinţelor, ca un reper statistic pentru viitoarele politici de dezvoltare socio-economică a ţării, a anunţat preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), prof.univ.dr.Vergil Voineagu.

Recensământul va începe, cel mai probabil, în luna octombrie a anului viitor şi va dura circa două săptămâni, scopul acestuia fiind în principal actualizarea datelor României, ca membră a Uniunii Europene (UE). Vergil Voineagu a spus că recensământul este obligatoriu să se realizeze anul viitor în toate statele membre ale UE, pentru a se putea stabili cu discernământ o evaluare corectă a întregii populaţii, atât la nivel intern, cât şi internaţional.

„România este al şaselea stat în Europa ca număr de populaţie şi trebuie să îşi asigure prezenţa alături de alte ţări. Recensământul este necesar pentru a surprinde toate transformările care au avut loc în ultimii zece ani şi a face o evaluare corectă a populaţiei. Este nevoie de o aşezare pe o bază ştiinţifică a politicilor de redresare politico-socială”, a spus preşedintele INS. El a amintit în cadrul informării că recensământul va oferi informaţii utile în domenii de importanţă strategică pentru viitorul României, precum forţa de muncă disponibilă şi şomajul, starea clădirilor şi a infrastructurii locale, dezbaterea economico-regională, situaţia comunităţilor etnice şi religioase, numărul de emigranţi şi imigranţi.

Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 2011 va fi al treilea de după căderea comunismului şi va fi primul după aderarea României la UE. Organizarea lui este obligatorie pentru România, ca membră UE. Costul total al acestui recensământ este estimat la aproape 50 de milioane de euro, respectiv 1,8 euro/persoană. Primele rezultate ale recensământului vor putea fi cunoscute în martie 2012, primele date preliminare în iunie 2012, iar rezultatele finale se vor da publicităţii până în 2013.

La ultimul recensământ al populaţiei, din 2002, a reieşit că populaţia României ar fi de 21,5 milioane de locuitori, dintre care femeile reprezintă 51,3% şi bărbaţii, 48,7%. Peste 52% dintre cetăţenii români trăiesc în mediul urban şi circa 47% în mediul rural.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel