Alan Turing este considerat părintele informaticii moderne. El a fost savantul care a reuşit să descifreze codurile naziştilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Turing a suferit însă din cauza orientării sale sexuale şi a murit prin castrare chimică în 1054 pentru că era homosexual.
Noul logo al motorului de căutare Google este o reprezentare a "dispozitivului Turing", un sistem care a stat la baza informaticii moderne. Acest dispozitiv citea o serie de cifre "unu" şi "zero" de pe o bandă, care descria sarcina ce trebuia îndeplinită.
Sâmbătă, când se împlinesc 100 de ani de la naşterea savantului britanic, numeroase oraşe vor organiza conferinţe şi expoziţii pentru a aduce un omagiu operei ştiinţifice a lui Alan Turing, considerat un Einstein al matematicii, dar care a fost persecutat în timpul vieţii pentru că a fost homosexual.
"Alan Turing este, fără îndoială, singura persoană care a avut contribuţii majore, ce au schimbat faţa lumii, în cele mai fine trei tipuri de inteligenţă: umană, artificială şi militară", afirmau editorii revistei Nature într-un editorial recent.
Alan Turing a decedat la vârsta de 41 de ani, pe 7 iunie 1954, prin otrăvire cu cianură, după ce a fost condamnat, în 1952, pentru "ultraj adus bunelor moravuri", din cauza homosexualităţii sale, pe atunci ilegală în Marea Britanie, şi constrâns la castrare chimică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu